Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu a anunțat suma convenită pentru a fi alocată deducerilor. Câți români ar urma să beneficieze de facilitățile fiscale

VIDEO | Marcel Ciolacu a anunțat suma convenită pentru a fi alocată deducerilor. Câți români ar urma să beneficieze de facilitățile fiscale

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat, joi, suma convenită în coaliție, pe care „România și-o poate permite”, pentru acordarea deducerilor fiscale pentru persoanele cu venituri mici și medii, sumă de la care se calculează apoi care este salariul maxim la care pot fi aplicate. Liderul PSD a dat asigurări că decizia va fi luată și asumată printr-o Ordonanță de Urgență care va fi publicată în Monitorul Oficial până în 1 iulie pentru a respecta cerințele legale privitoare la predictibilitatea bugetară.

Marcel Ciolacu a dat detalii, joi, despre ședința de miercuri a coaliției, care a fost una tehnică, în care s-au discutat cu specialiștii invitați chestiunile care aveau un caracter de urgență. Însă nu este obligatoriu ca în fiecare ședință să fie luate decizii imediat, a spus liderul social-democrat.

Urmează simulări

Astfel, întrebat fiind despre salariul maxim pentru care să se reducă impozitul – de 6.000 de lei, potrivit presei, Marcel Ciolacu a spus că specialiștii sunt de părere să se stabilească astfel de plafoane, „pentru că pleci de la suma pe care poți să o aloci pentru aceste deduceri”.

„În acest moment s-a convenit să fie alocată suma de 3 miliarde de lei. În funcție de această sumă urmează ANAF-ul și Ministerul Finanțelor să facă aceste simulări”, a declarat liderul PSD, precizând că este vorba de plafonul dedicat deducerilor pentru cei cu venituri mici și medii.

Președintele PSD a precizat că încă nu știe dacă este vorba de cei cu salariul de până în 6.000 de lei care vor beneficia de reduceri. „Repet: Am stabilit un plafon pe care și-l poate permite România în acest moment, pe această execuție bugetară din acest moment. Care va fi decizia și unde se va întinde sunt ferm convins că săptămâna viitoare veți afla”, a subliniat Marcel Ciolacu.

„Sunt ferm convins că săptămâna viitoare, categoric, până la data de 1, Ordonanța de Urgență va fi dată ca să ne încadrăm în predictibilitatea cerută de toată lumea și de către mediul de afaceri de a 1 iulie”, a spus Marcel Ciolacu. Reglementarea este necesară, potrivit legii, pentru a putea fi inclusă în bugetul anului următor.

Marcel Ciolacu a subliniat, încă o dată, că în prezent se poartă discuții, cu toți cei implicați, și se fac analize, urmând ca deciziile să fie anunțate imediat ce se iau, și a pus în context dezbaterea.

„În acest moment, trebuie să recunoaștem că trecem printr-o perioadă complicată. Am scăpat de scumpirile de la gaze și de la energie și necesitatea noastră,a  tuturor, să ne încălzim pe perioada iernii și ne-am trezit cu niște scumpiri – din punctul meu de vedere- anormale la carburanți, ținând cont că barilul nu s-a scumpit. Și va trebui să intervenim pe acest segment”, spune Marcel Ciolacu.

Șeful PSD a subliniat că autoritățile strâng „toate informările și informațiile necesare pentru a lua o decizie”, prin Ministerul Finanțelor și ANAF. Și a reiterat punctul de vedere, conform căruia „Consiliul Concurenței nu și-a făcut treaba”.

Propunerile PSD

În urma ședinței coaliției de miercuri. PSD a transmis un comunicat de presă în care a transmis clarificări privind poziția social-democraților și propunerile făcute în coaliție.

„PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili. În viziunea PSD povara fiscală trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societății. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici”, a transmis miercuri PSD.

Propunerile anunțate de PSD au fost:

  1. Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Președintelui României;
  2. Supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc consistent pensia medie din România;
  3. Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici
  4. Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată.

Potrivit social-democraților, pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare.

„PSD consideră că, în această perioadă dificilă, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate să se bucure de același regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă. În același timp, Guvernul are obligația de a promova solidaritatea între contribuabili și de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii și a capitalului. Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investițiilor și a stimulării mediului de afaceri, pentru susținerea dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai”, au conchis reprezentanții social-democraților.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate