VIDEO | Marcel Ciolacu, despre măsurile de combatere a evaziunii: „Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană”

Publicat: 20 09. 2023, 14:24

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a participat alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu la semnarea a trei noi contracte pe mai multe șantiere din țară. Aici, șeful executivului a vorbit despre măsurile de combatere a evaziunii fiscale cuprinse în pachetul de măsuri fiscal-bugetare, pus marți în transparență publică.

Marcel Ciolacu declară război evazioniștilor. Premierul vrea să acopere gaura la buget prin noul pachet de măsuri fiscal-bugetare puse marți în transparență publică pe site-ul Ministerului de Finanțe. Întrebat despre măsurile care vizează combaterea evaziunii fiscale, Ciolacu a ținut să puncteze că România deține un rușinos loc 1 în topul statelor europene în ce privește evaziunea fiscală.

Conform premierului Marcel Ciolacu, evaziunea din România a ajuns la un procent de 10% din Produsul Intern Brut, adică la aproximativ 160 de miliarde de lei.

Vreau să vă anunț cu tristețe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea, a precizat primul-ministru.

Premierul a transmis că nu este singura măsură pe care o va lua în lupta cu evazioniștii. Din informațiile Gândul, guvernul Ciolacu ar urma să înăsprească pedepsele prevăzute de Codul Penal, pentru evaziunea fiscală. De asemenea, premierul a cerut toleranță zero pentru consumatorii și traficanții de droguri.

Sunt foarte multe măsuri pe combaterea evaziunii și am văzut în presă, la dvs. în ultimul timp că nu se mai joacă nimeni cu instituțiile statului, Ministerul de Interne. Nimeni să nu se mai joace în ceea ce privește drogurile și evaziunea fiscală. Cred că e un început corect.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Marcel Ciolacu: „În această săptămână România va avea peste 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres”

VIDEO | Moțiunea împotriva lui Marcel Ciolacu bagă scandal în Parlamentul României. Ce și-au spus George Simion și Diana Șoșoacă?

Angel Tîlvăr, întrevedere cu secretarul SUA al apărării Lloyd Austin și Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa