VIDEO | Marcel Ciolacu, la Ambasada Israelului: Prezența mea confirmă importanţa promovării toleranţei, educaţiei temeinice şi cunoaşterii adevărului
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat mieruri, prezent la un eveniment organizat de Ambasada Israelului la București cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de la obținerea independenței Statului Israel și a 75 de ani de relații bilaterale că această aniversare reprezintă o mândrie pentru România.
Mai mult, el a adăugat că prezența sa la eveniment „a confirmat, o dată în plus, credinţa noastră profundă în importanţa promovării toleranţei, a educaţiei temeinice şi a cunoaşterii adevărului istoric”.
„Îmi face o mare plăcere să particip, alături de dumneavoastră, la acest eveniment, dedicat celebrării Zilei Naţionale a Statului Israel – o patrie câştigată cu greu de poporul evreu şi dezvoltată cu atâta dedicare şi devotament! Pentru noi, este o mândrie faptul că cei 75 de ani pe care îi sărbătorim, astăzi, de la crearea Statului Israel coincid aproape perfect cu cei 75 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte dintre ţările noastre. Calitatea şi frecvenţa dialogului politic bilateral dintre România şi Statul Israel, foarte buna colaborare în domeniile securităţii şi apărării, alături de cooperarea economică în creştere sunt expresia unui parteneriat cheie între noi. Astfel, suntem profund ataşaţi şi preţuim în mod deosebit relaţia româno-israeliană, recunoscută pentru încredere, soliditate şi flexibilitate”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Ciolacu: Prezența comunității evreiești în România este o sursă de bogăție culturală
Liderul Camerei Deputaților a făcut referire și la contribuția pe care comunitatea evreilor din România o aduce culturii din țara noastră.
„Prezenţa comunităţii evreilor în România reprezintă, într-adevăr, o sursă de bogăţie culturală şi inspiraţie pentru ţara noastră. În sprijinul afirmaţiei mele aş aminti Templul Coral sau frumoasa sinagogă din Timişoara, adevărate bijuterii arhitecturale. Actriţa Maia Morgenstern şi Teatrul Evreiesc de Stat sunt repere pentru întreaga societate din România. Şcoala Laude Reut este un institut de învăţământ în care excelenţa este la ea acasă. În semn de admiraţie şi profund respect pentru această comunitate, dar şi în linie cu bunele relaţii dintre ţările noastre, am răspuns mereu cu plăcere invitaţiilor lansate de Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi de preşedintele acesteia, domnul deputat Silviu Vexler. Prezenţa mea la aceste evenimente a confirmat, o dată în plus, credinţa noastră profundă în importanţa promovării toleranţei, a educaţiei temeinice şi a cunoaşterii adevărului istoric. România a devenit un model regional în acest sens. Încurajăm cercetarea, educaţia şi comemorarea Holocaustului şi exprimăm angajamentul ferm al ţării noastre pentru combaterea negării şi denaturării acestuia”, a mai spus el.
Prezent în România, la un eveniment organizat de Camera Deputaților, a fost și președintele Parlamentului israelian, Amir Ohana, iar Marcel Ciolacu a transmis pe Facebook un mesaj cu ocazia vizitei demnitarului.
„A fost o onoare să îl avem astăzi oaspete la Parlament pe domnul Amir Ohana, președintele Knesset-ului Statului Israel. Faptul că domnia sa a ales România pentru prima sa vizită oficială în această calitate demonstrează caracterul special al relației dintre țările noastre.
Avem 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între țările noastre, perioadă în care am împărtășit interese economice și geostrategice comune. Însă relația specială dintre România și Israel trece dincolo de rațiunile de stat, fiind o relație bazată pe tradiție, pe un profund sentiment de prietenie și de respect reciproc!”, a transmis Ciolacu.