Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu, la fabrica Coca-Cola: Cred că datorită vârstei, nu sunt un fan al băuturilor cu zahăr/ Pe vremea noastră noi aveam Brifcor

VIDEO | Marcel Ciolacu, la fabrica Coca-Cola: Cred că datorită vârstei, nu sunt un fan al băuturilor cu zahăr/ Pe vremea noastră noi aveam Brifcor

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat miercuri, o vizită la fabrica companiei Coca-Cola din Ploiești. Aici, șeful executivului le-a transmis managerilor companiei americane că „datorită vârstei, nu este un fan al băuturilor ce conțin zahăr”.

De la fabrica Coca Cola din Ploiești, Marcel Ciolacu a avut un mesaj ferm în ceea ce privește investițiile companiilor străine în România. Acesta a transmis că vizita sa este menită să arate sprijinul Guvernului pentru marile companii, în contextul pachetului cu măsuri fiscal-bugetare, asumat de premier în Parlament.

Vreau arăt susținerea Guvernului pe care îl reprezint pentru marii investitori din țară, iar Coca-Cola România este unul dintre cele mai bune exemple. (…) Sunteți și o dovadă clară că economia României oferă oportunități majore de dezvoltarea unui investitor privat corect și serios, a declarat Ciolacu, la începutul discursului.

Șeful social-democraților și-a argumentat în fața conducerii Coca-Cola România, motivele care au stat la baza deciziei de a implementa un impozit de minim 1% din cifra de afaceri, pentru companiile care au afaceri de peste 50 de milioane de euro în țara noastră. Măsura se regăsește în Legea privind măsurile fiscal-bugetare, aflată acum pe masa judecătorilor de la CCR.

„Profit de acest prilej transmit încă o dată un mesaj clar. Decizia de a impozita cu minimum 1% din cifra de afaceri companiile cu business de peste 50 de milioane de euro nu este împotriva unui investitor important, mai ales toate cheltuielile cu investițiile și amortizarea acestora sunt scoase din calculul legat de impozitare”, a punctat premierul.

Nu în ultimul rând, premierul a făcut aluzie și la o măsura care prevede modificarea cotei de TVA pentru băuturile care conțin o cantitate semnificativă de zahăr.

„În pachetul de măsuri fiscale pe care mi-am asumat răspunderea am propus inclusiv mărirea accizelor pe acest tip de băuturi. Cred este o decizie legitimă în vederea protejării sănătății publice, în special a tinerei generației, mai tentată consume produse cu un aport semnificativ de zahăr”, a mai punctat Marcel Ciolacu.

CITIȚI ȘI:

Ce spun experții FMI, după întrevederea cu premierul Marcel Ciolacu: „Eliminați facilitățile fiscale”

Sorin Grindeanu NU îl cunoaște pe Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, săltat miercuri de DNA

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și