Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu, primele declarații după ce a fost votat în Parlament. „O să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor”

VIDEO | Marcel Ciolacu, primele declarații după ce a fost votat în Parlament. „O să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor”

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a mulțumit aleșilor pentru votul de încredere pe care l-au acordat pentru Cabinetul și programul de guvernare pe care le-a propus, după ce liderul liberal și-a depus demisia de la conducerea Palatului Victoria, așa cum au convenit la finalul anului 2021.

Cabinetul Ciolacu și programul de guvernare propus de partenerii de la Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Grupul minorităților naționale au primit, joi, 290 de voturi „pentru” de la cei 385 de aleși care au exprimat un vot valabil, în contextul în care, pentru a fi învestit, avea nevoie de 234, respectiv 50%+1 din totalul parlamentarilor, de 465.

„Domnule președinte, aș dori în primul rând să mulțumesc colegilor mei care m-au votat, atât din Partidul Social Democrat, cât și din Partidul Național Liberal, cât și de la grupul minorităților și alți colegi din Parlament. Sper că i-am convins astăzi. Aș dori să mulțumesc și celor care nu m-au votat, fiindcă este un exercițiu democratic, dar aș dori, celor care ați rămas, să vă mulțumesc în mod special”, a spus Marcel Ciolacu, la tribuna Parlamentului.

„O să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor, atât al dvs. cât și ale românilor în următoarea perioadă de 1 an și șase luni. Sper să îndeplinim împreună cât mai multe reforme și din promisiunile sociale pe care le-am făcut astăzi de la această tribună. Nu pot realiza acest lucru fără susținerea dvs. Vă mulțumesc încă o dată”, a spus premierul votat în Parlament.

După emiterea hotărârii Parlamentului privind votul de încredere acordat, Guvernul Ciolacu va fi învestit în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată la Palatul Cotroceni.

Cabinetul Ciucă are 18 portofolii:

  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Câciu
  • Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
  • Ministerul Economiei și Turismului – Radu Oprea
  • Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
  • Ministerul Familiei și Tineretului- Gabriela Firea
  • Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan
  • Ministerul Muncii – Marius Budăi
  • Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila
  • Ministerul de Interne și vicepremier – Cătălin Predoiu
  • Ministerul Energiei – Sebastian Burduja
  • Ministerul Justiției – Alina Gorghiu
  • Ministerul Educației – Ligia Deca
  • Ministerul de Externe – Luminița Odobescu
  • Ministerul de Finanțe – Marcel Boloș
  • Ministerul Mediului – Mircea Fechet
  • Ministerul Dezvoltării – Adrian Veștea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și