VIDEO | Marcel Ciolacu reacționează după creșterile de prețuri la carburanți/ Premierul dă asigurări că prețurile alimentelor NU se vor mări
This browser does not support the video element.
Marcel Ciolacu a participat luni la deschiderea cursurilor de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny din București, alături de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță și prefectul Capitalei, Rareș Hopincă. Aici, premierul a vorbit despre creșterile de prețuri la carburanți, dar și despre prețurile la alimente.
Șeful executivului de la București este de părere că România stă bine la capitolul ce privește prețul carburanților. Acesta a transmis că va monitoriza situația prețului barilului de petrol pe piețele bursiere, dar și cauzele ce au condus la asemenea creșteri. Totodată, premierul subliniază că țara noastră are al doilea cel mai mic preț din Europa la combustibil, după Bulgaria.
Întrebat de jurnaliști și despre posibilitatea reintroducerii compensației la carburant de 0,50 de bani, Marcel Ciolacu a spus că urmează să aibă o discuție în acest sens.
„Întâi o să am o discuție să vedem de ce a crescut prețul. Am înțeles că s-a mărit iarăși barilul, foarte ușor de influențat în urma războiului. Da, vreau să vă spun un lucru știți că avem al 2-lea preț din Europa, ca și cel mai mic. Mi se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puțin decât România. Deci este o o scumpire care s-a văzut în toată lumea și în toată Europa. O să încercăm să o menținem prețul într-un grafic.”, a transmis Marcel Ciolacu.
Creșterea prețurilor din România, în 2022, a fost contracarată parțial pentru șoferi, prin decizia compensării cu 50 de bani pe litrul de carburanți. Eliminarea compensării concomitent cu scăderea accizelor la carburanți de la 1 ianuarie 2023 au dus la scumpirea (în medie, comparativ cu ziua anterioară) a benzinei cu 38 de bani (6,3%), în timp ce prețul motorinei a crescut cu 40 de bani (5,5%).
În urmă cu un an, conform datelor Comisiei Europene, la 18 iulie 2022 românii plăteau, cu taxele impuse, 1,733 euro/litrul de benzină și 1,867 euro/litrul de motorină.
Sursa: Peco-Online.ro
Astăzi, petrolul Brent a scăzut cu 15 cenți, sau 0,2%, la 90,50 dolari pe baril la ora 06:44 GMT, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate a fost la 87,08 dolari pe baril, în scădere cu 43 de cenți, sau 0,5%, potrivit Economedia. Totodată, datele evoluției prețului de baril pentru țițeiul Brent, artă creșteri semnificative în ultimele 3 luni. (detalii AICI)
România, cea mai mică acciză la țiței
Premierul a precizat că scumpirea prețurilor la carburant nu este una semnificativă în cât să necesite intervenția executivului. Totodată, Marcel Ciolacu a subliniat faptul că România beneficiază în continuare de cea mai mică acciză la combustibil din Europa, pentru a ne ajuta să menținem inflația la un nivel sub o singură cifră.
De asemenea, știm că prețul la carburant pe tot lanțul, pe urmă pe orizontal aduce anumite scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare. Noi avem acciza blocată raportată la 2018, deci statul român în acest moment ea cea mai mică acciză din Europa, ca să menținem inflația cu o singură cifră cum am reușit. La motorină s-a scumpit mai mult, e și normal. De obicei motorina se folosește în război, a punctat prim-ministrul României.
Sursa: Peco-Online.ro
Conform datelor publicate de Peco-Online.ro, comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 2,7%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 9,5 lei mai mult decat în urmă cu 30 de zile. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 3,9%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 14,0 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.
Conform acelorași date, România se află pe locul al 3-lea în Uniunea Europeana în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, Malta. În cazul motorinei, tara noastră este situată pe locul 4 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria, Malta, Polonia.
Marcel Ciolacu: Datele INS arată că prețurile la alimente nu au mai crescut
În ceea ce privește prețurile la alimente, premierul se declară mulțumit de măsurile luate împreună cu marii retealerii. Premierul i-a în calcul și un acord de tipul „gentleman agreement” pe care să îl încheie cu retealerii. Totodată, Marcel Ciolacu subliniază faptul că datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) relevă faptul că prețurile la alimentele de bază s-au ieftinit.
Iau în calcul un acord cu retailerii, la fel cum am făcut și Franța, la fel cum am propus și noi prima oară. Avem o experiență acum, am început să ne coordonăm și poate gândim ceva care să funcționeze, nu cu un act normativ, ci cu un gentleman agreement. Ce e cel mai important este că prețurile n-au mai crescut, indiferent de cât de apocaliptic anunțăm. N-a mai crescut. Se vede, scuzați-mă, se vede de la INS.
Întrebat despre posibilitatea ca mai multe alimente să fie incluse pe lista produselor de bază care prevăd ieftiniri, premierul a răspuns că urmează să discute cu Florin Barbu, ministrul Agriculturii, pentru eventualitatea în care va extinde lista produselor cu prețuri plafonate.
Mi-aș dori, da. Urmează o discuție cu dl. ministru al Agriculturii. Avem o bază deja, știm cum funcționează acum și cel puțin la produsele de bază să rămână în continuare, a spus Marcel Ciolacu.
Prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța de plafonare a adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 49% în marile lanțuri de magazine, în luna august a acestui an comparativ cu luna iunie din 2023, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței.
Potrivit ultimelor date INS, cele mai mari reduceri s-au înregistrat la fructe și legume: prețul mediu al prunelor a scăzut cu 49%, cel al strugurilor, cu 47%, în timp ce roșiile, ceapa, ardeii galbeni, morcovii și cartofii s-au ieftinit cu 31% până la 37%, în august 2023 față de iunie 2023.
CITIȚI ȘI:
VIDEO | DROGURI ÎN ȘCOLI. Premierul Marcel Ciolacu: E deplasat să luăm copiii cu arcanul să-i testăm