Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu: Valabilitatea voucherelor pentru energie se prelungește până pe 31 martie 2024

VIDEO | Marcel Ciolacu: Valabilitatea voucherelor pentru energie se prelungește până pe 31 martie 2024

În ședința de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că voucherele în domeniul energiei se vor prelungi până pe 31 martie 2024. Voucherele urmau să expire la finalul acestui an, pe 31 decembrie. Proiectul a fost aprobat în primă lectură, precizează surse guvernamentale. Proiectul mai așteaptă un aviz pentru a putea trece în Executiv.

În contextul apropierii sezonului rece și ținând cont de amplificarea impactului crizei energetice asupra cetățenilor, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a promis că va prelungi voucherele din domeniul energetic până în martie anul viitor. Decizia vine ca urmare a consultărilor cu experții Comisiei Europene.

Valabilitatea voucherelor pentru energie se prelungește până 31 martie 2024, deci suntem acoperiți și pentru acest sezon rece. Este o decizie necesară, luată după consultările cu reprezentanții Comisiei Europene, voucherele fiind valabile inițial doar până la 31 decembrie 2023, a spus Marcel Ciolacu în ședința de guvern de joi.

În motivarea proiectului se arată că „în perioada următoare este de așteptat să se înregistreze o creștere a consumului energetic, fiind necesară adoptarea unor măsuri urgente prin care persoanele vulnerabile beneficiare ale sprijinului pentru compensarea preţului la energie să poată utiliza cardurile de energie emise, deoarece în lipsa măsurilor preconizate nu se poate realiza reducerea gradului de sărăcie energetică și protecția consumatorului vulnerabil, determinând în principal o scădere a standardului de viaţă şi în special a puterii de cumpărare a persoanelor celor mai vulnerabile, care nu îşi mai pot asigura astfel serviciile energetice”, precizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Proiectul privind prelungirea voucherelor din energie, poate fi consultat – AICI.

CITIȚI ȘI:

VIDEO UPDATE | ȘEDINȚA DE GUVERN în care se adoptă legea pensiilor este SUSPENDATĂ. Au fost tensiuni între Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor

VIDEO | Ministrul Muncii îi dă replica lui Marcel Boloș. Impactul este 10 mld. lei / Simona Bucura: Noua lege a pensiilor are costuri sustenabile

Citește și