VIDEO | Marcel Ciolacu vrea să se deschidă calea discuțiilor cu Austria și Olanda, pe aderarea la Schengen

Publicat: 09 10. 2023, 14:19

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu face apel la instituțiile europene de top pentru „discuții aplicate” în ceea ce privește aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen. 

Prezent la Reuniunea Trilaterală România – Bulgaria – Grecia, Marcel Ciolacu a exprimat, din nou, opinia că este „total incorect să punem interesele și politica internă înaintea intereselor unei Europe întregi”. De asemenea, premierul speră să înceapă „discuții aplicate”, atât cu Executivul și Parlamentul de la Bruxelles, cât și cu cele două țări care s-au opus României și Bulgariei, pe 8 decembrie 2022.

Eforturile din ultimul timp ale Bulgariei de a închide toate dosarele în ceea ce privește statul de drept s-au finalizat au fost recunoscute și de către Comisie și sperăm ca, în perioada următoare, să avem discuții aplicate atât cu Comisia, cât și cu Parlamentul European, dar și cu cele două state care până în acest moment s-au opus. N-aș dori în acest moment să intrăm foarte în detaliu, dar îmi mențin părerea că este total incorect să punem interesele și politica internă înaintea intereselor unei Europe întregi, într-un moment în care solidaritatea contează cel mai mult.

„Calea corectă” este ceea ce caută premierul Ciolacu în rezolvarea aderării la Schengen. Reamintim că următorul Consiliul Justiție și Afaceri Interne este programat pe 19 octombrie.

Sunt ferm convins că împreună vom găsi calea corectă ca cele două state, România și Bulgaria să nu mai fie ținute la colț, total nedrept. Nu este o cerință a României și a Bulgariei, este pur și simplu în drept.

Foto: X/Marcel Ciolacu

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Rafila dă vina pe fostul premier Florin Cîțu, pentru că României i s-a redus suma din fondurile nerambursabile cu mai mult de 2 mil. €

VIDEO | Marcel Ciolacu: Statul israelian este îndeptățit să-și apere țara cu toate forțele