VIDEO | Ministerul Familiei NU se desființează / Parlamentul a respins propunerea Opoziției

Publicat: 05 12. 2023, 14:12
Actualizat: 05 12. 2023, 14:14

This browser does not support the video element.

Deputaţii au respins, marţi, cu 193 de voturi pentru şi 81 împotrivă proiectul legislativ privind desfiinţarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, dezbaterile pe marginea acestui subiect fiind unele în contradictoriu.

Desființarea Ministerului Familiei a fost susținută de parlamentarii USR şi AUR, care au invocat că această instituție „nu-și are rostul” și că „toacă bani”

Cristina Prună de la USR a fost cea care a spus că Ministerul Familiei „toacă 700 de milioane de lei într-un an”, în timp ce familiile din România nu duc un trai mai decent.

Asta aţi făcut de când aţi venit la guvernare, Institute şi agenţii pe bandă rulantă. Ce înseamnă asta? Înseamnă bani din taxele şi impozitele oamenilor care muncesc şi mai bine de 8 ore pe zi care sunt tocați în aceste agenţii, institute, ministere care nu fac absolut nimic pentru familiile din România. Dacă chiar doreaţi să faceţi ceva, atunci reduceaţi taxele pe salarii. Avem cele mai mari taxe pe muncă din toată Uniunea Europeană, pe salariile mici, pe salariul minim, a spus reprezentanta USR.

Și liderul AUR George Simion a afirmat că nu este nevoie de un minister al familiei pentru a ajuta la creșterea natalității.

Asta e Ţara lui Impozit Vodă, aici toţi perceptorii sunt la modă. V-aţi făcut că desfiinţaţi ministere, că restructuraţi instituţii, şi în loc de 20 de ministere am descoperit că avem 18. (…) E ca în proverbul acela: ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar.

Un comentariu la afirmațiile USR  a venit de la fostul ministru al Muncii, social-democratul Marius Budăi.

Să avem noi așteptări de la grupul USR că înțelege cum e cu familia, mai greu, a spus Budăi, de la tribună, cu referire la poziția partidului cu privire la familia tradițională.

Să avem noi aşteptări de la grupul USR, că înţelege cum e cu familia, mai greu. Asta e! Să avem aşteptări de la grupul USR să ne spună cum e cu taxele… Claudiu Năsui, cum e aia cu taxa zero pe salariul minim? Ştiu că nu înţelegeţi cu familia şi vă doare că vă spunem adevărul.

Replica pentru deputatul PSD  avenit de la fostul ministru al Economiei de la USR, Claudiu Năsui, menționat de Budăi. „Noi am avut o singură familie”, i-a răspuns Năsui.

Din câte știu, mai mulți dintre voi aţi avut mai multe (n.r. familii), noi, cei de la USR, am avut una singură. În ceea ce privește taxarea, România are o imensă problemă cu taxarea. Haideți să recunoaștem, de la orice partid suntem, de la PSD, PNL, AUR, oricine, să recunoaștem că avem o problemă cu această supraimpozitare a muncii, creăm și generăm sărăcie şi pentru ce, ca să plătim pensii speciale şi noi agenţii de stat şi ministere inutile, cum este Ministerul Familiei?, a spus Năsui.

A intrat și liderul Camerei Deputaților în dezbateri. Alfred Simonis a criticat afirmația că Parlamentul poate desființa un minister.

E complicat să înţeleg cum cineva poate să-şi imagineze că Parlamentul poate desfiinţa şi înfiinţa ministere. Pe logica dumneavoastră, în fiecare săptămână vom înfiinţa sau desfiinţa câte un minister, că aşa vrem noi. O prostie! Un demers politicianist, nici măcar foarte inteligent, a spus Simonis.

Președintele interimar al camerei inferioare a Parlamentului a intrat într-un schimb de replici, provocat de un fost președinte. Ludovic Orban, care a condus Camera Deputaților, în perioada 2020-2021, i-a reproșat lui Simonis chestiuni de procedură, pe marginea proiectului de lege dezbătut.

Orban l-a numit cu insistență „președinte interimar” pe Simonis, adăugând că va cere un vor pentru alegerea unui președinte plin, săptămâna viitoare.

Simonis i-a răspuns: Mai bine președinte interimar, decât fost președinte.

Alfred Simonis deține președinția interimară a Camerei Deputaților, după învestirea lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru.

Sursa: Mediafax Foto

CITEȘTE ȘI:

Rezultatele TESTELOR PISA 2022 dau de pământ cu școala românească. Ligia Deca vede partea plină a paharului: „Avem un sistem de educaţie rezilient”

Alexandru Rafila: Avem în momentul de faţă o singură tranşă de vaccin anti-COVID de circa 1,2 milioane de doze / A fost plătită încă din anul 2020