VIDEO | Noul sistem de impozitare a proprietăților imobiliare ar putea fi amânat, după ce măsura a fost cerută de primari. Declarațiile premierului
This browser does not support the video element.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că noul mecanism de calcul al impozitelor şi taxelor locale ar putea fi prorogat, față de termenul stabilit deja prin modificările aduse Codului Fiscal – așa cum au cerut luni reprezentanții primăriilor din țară – dar că decizia va fi luată în coaliţie. Edilii au reclamat că nu este suficient timp rămas pentru corelarea normelor de aplicare a prevederilor respective.
Șeful Executivului a confirmat, marți, discuțiile de luni cu primarii din țară privind solicitarea de amânare a intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului fiscal. Prevederile ar urma să se aplice de la 1 ianuarie, conform deciziei Guvernului.
Potrivit deciziei Executivului, modul în care se vor impozita proprietățile imobiliare se schimbă radical începând din 2023. În primul rând, proprietarii din România vor avea de plătit cote de impozitare majorate, atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru cele nerezidențiale, și se va ajusta și valoarea impozabilă la care se aplică aceste cote de impozit.
„Mecanismul care ar trebui pus în funcţiune odată cu acea prevedere din ordonanţă este cât se poate de complicat”
„Am avut ieri întâlnire cu Asociaţia primarilor de comune, Asociaţia primarilor de oraşe, de municipii şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Fiecare dintre ei au ridicat această problemă, prin care au scos în evidenţă că mecanismul care ar trebui pus în funcţiune odată cu acea prevedere din ordonanţă este cât se poate de complicat şi, practic, nu există timpul necesar astfel încât să existe o corelare între normele care sunt prevăzute în structurile notariale, cele care sunt prevăzute şi după care lucrează administrativ domeniul autorităților în interiorul primăriilor şi la nivelul autorităţilor locale”, a a declarat Nicolae Ciucă, marți, ca răspuns la o întrebare a jurnaliștilor la conferința de presă organizată la baza sportivă „Academia de fotbal Gheorghe Hagi”.
Premierul a menţionat că problema va fi discutată în coaliţie pentru a se proroga sau nu această măsură. „Ca atare, am preluat propunerea şi a rămas ca, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei, să analizăm şi, în funcţie de decizia pe care o vom lua în coaliţie, să prorogăm, nu s-o anulăm, ci este vorba de o prorogare de termen”, a adăugat premierul.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat luni, după întâlnirea de la Guvern cu premierul că edililor li s-a promis amânarea cu un an de zile a intrării în vigoare a acestor prevederi din Codul fiscal.
„Am obţinut angajamentul premierului că se va amâna intrarea în vigoare a Codului fiscal până când aceste acte normative se vor pune în acord şi mecanismele de punere în practică a prevederilor vor fi clarificate. Este vorba de zona de impozitare, taxe locale din Codul fiscal, cu un an de zile”, a afirmat Emil Boc, citat de Știrile TVR.
Cât ar plăti în plus românii
Schimbările au fost introduse prin Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 din 15 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale. Unele au început să se aplice chiar din 1 august, iar altele vor fi implementate de anul viitor, altele, de la 1 ianuarie 2023, conform actelor normative în vigoare.
Potrivit specialiștilor, în principiu, impozitul pe clădiri va crește de anul viitor, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice, și, doar în anumite cazuri excepționale, acesta va rămâne neschimbat față de 2022. Ana Petrescu-Mujdei, senior manager în cadrul departamentului de Impozitare Directă a companiei de servicii profesionale Deloitte România, a făcut recent un calcul estimativ al pentru un apartament de trei camere cu destinație rezidențială din București, construit după anul 2011, din zona stației de metrou Politehnica.
Dacă autoritățile nu decid altfel și se va aplica aceeași cotă de 0,1%, valabilă anul acesta, impozitul va crește anul viitor cu cel puțin 50%, de la 250 de lei pe an, la aproximativ 375 de lei, folosind valoarea din grilele notariale. Dar o estimare corectă va fi posibilă abia după ce va fi anunțată cota de impozitare aplicabilă pentru 2023.