Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu rămâne ferm privind solicitarea OMV Petrom: „Avem o Lege Offshore în România pe care nu o negociez”

VIDEO | Marcel Ciolacu rămâne ferm privind solicitarea OMV Petrom: „Avem o Lege Offshore în România pe care nu o negociez”

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu o delegație din partea companiei austriece OMV Petrom, condusă de directorul general, Alfred Stern. Pe agenda discuțiilor au fost Legea Offshore, având în vedere solicitarea companiei, dar și litigiile dintre statul român și OMV.

Premierul Marcel Ciolacu a arătat, după întâlnirea de lucru cu reprezentanții OMV, că statul român susține cu toată determinarea proiectul strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce țării noastre independența energetică.

Este cel mai important proiect energetic, o investiție de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situația de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Totodată, șeful Executivului de la București și-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susținând că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți.

Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep și să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, așa cum România va continua să-și susțină argumentele privind aderarea la spațiul Schengen inclusiv în instanțele europene, dacă Austria nu își schimbă poziția, a precizat premierul Ciolacu.

Vizita are legătură cu faptul că OMV a dat în judecată statul român, fiind reclamate prevederi din Legea Offshore, care nu ar fi pe placul companiei austriece, potrivit unor surse citate de Hotnews. Potrivit acestora, austriecii doresc să poată avea mai multă libertate în exportul gazelor din Marea Neagră către vest.

Informația privind noul litigiu a venit la doar câteva ore după anunțul deciziei OMV Petrom de a trece, împreună cu Romgaz, la exploatarea zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din Perimetrul Neptun Deep.

Plângerea este îndreptată și împotriva companiei Romgaz Black Sea Limited, filiala Romgaz cumpărată de la ExxonMobil și care operează împreună cu OMV Petrom zăcământul din Marea Neagră, precizează Adevărul.

Proiectul Neptun Deep va aduce 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe piaţa europeană, iar acest lucru va face din România cel mai mare producător din UE, iar din OMV unul dintre cei mai mari producători din Europa, susține directorul general de la OMV, Alfred Stern.

Premierul României, a declarat imediat după ședința Biroului Politic al PSD că oficialii companiei petroliere OMV au solicitat statului român modificarea Legii Offshore. Marcel Ciolacu s-a arătat inflexibil în ceea ce privește discuția cu gigantul austriac, și a precizat că din câte știe, există o Lege în acest sens asumată de statul român pe care nu are de gând să o negocieze.

„Este o solicitare din partea dânşilor să mă văd şi eu şi domnul preşedinte al Senatului. Eu ştiu că este o Lege Offshore asumată de către noi. Există nişte litigii şi preşedintelui OMV i-am solicitat să încercăm calea amiabilă să închidem acele litigii pe care le are cu statul român şi cred că o să fie pe agenda de discuţii, cel puţin eu o să am această discuţie. (…) Eu am o Lege Offshore în România pe care nu o negociez în acest moment, nu am nici de gând”, a punctat premierul înaintea discuțiilor cu oficialii OMV.

La discuţii, au mai participat președintele PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacșu și președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Petrescu.

OMV cumpără gaze din Rusia

Directorul general al OMV a transmis, într-un interviu pentru Financial Times, că grupul austriac va continua să cumpere gaze naturale din Rusia dar în acelaşi timp a respins criticile potrivit cărora OMV nu face nimic pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti arătând spre proiectul Neptun Deep.

Atâta timp cât Gazprom va livra… noi vom continua să luăm aceste cantități de la Gazprom, a spus Stern pentru Financial Times.

Stern a menţionat că OMV a încheiat contracte pentru a-şi asigura capacităţile necesare pentru a-şi transporta gazele de care are nevoie şi de asemenea şi-a asigurat aprovizionarea cu gaze din Norvegia, precum şi prin intermediul terminalelor de gaze lichefiate din Ţările de Jos. Proiectul ar urma să aducă 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe piaţa europeană.

Totodată, premierul Ciolacu a punctat în discuția cu oficialii OMV și problema veto-ului Austriei dat României și Bulgariei pentru aderarea la Schengen. Șeful executivului speră să îi convingă pe oficialii austrieci de beneficiile, inclusiv pentru compania austriacă, a aderării României la spațiul de liberă circulație a mărfurilor și persoanelor, având în vedere poziția primului-ministru în eventualitatea unui nou veto al Austriei. (detalii AICI)
Lansat în 2008, alături de colosul american ExxonMobil, între timp retras din ecuaţie, proiectul Neptun Deep va fi derulat în final de OMV Petrom, controlat în proporţie de 51% de statul austriac, şi Romgaz, deţinut de statul român.
CITIȚI ȘI:
Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și