Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Paul Stănescu îi ia apărarea primarului din Caracal, dar spune că nu are nicio legătură cu familia Doldurea

VIDEO | Paul Stănescu îi ia apărarea primarului din Caracal, dar spune că nu are nicio legătură cu familia Doldurea

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, sâmbătă, la începutul ședinței Consiliului Politic Național al partidului că nu are nicio legătură cu familia primarului din Caracal, Ion Doldurea.

Legătura este una politică între cei doi, a spus social-democratul, chiar el fiind cel care i-a propus lui Doldurea să candideze din partea PSD. Și tot Paul Stănescu este cel care i-a recomandat să se suspende din partid, până la clarificarea situației.

Primarul de la Caracal, eu l-am rugat să candideze pentru PSD, pentru că am văzut cum și-a făcut treaba, în cele două mandate anterioare. Sigur că am o legătură politică cu primarul de la Caracal.

Paul Stănescu se delimitează de familia Doldurea și de afacerile acesteia

Paul Stănescu se delimitează de familia Doldurea și de afacerile acesteia și afirmă că, din câte cunoaște, nici Ion Doldurea nu vorbea des cu fiul său.

În rest, pe copiii lui, nu-l cunosc pe niciunul. Toți avem copii. Dacă mă întrebați pe mine de fiul meu, nu știu ce face, că are 36 de ani. (…) Nu știu dacă primarul din Caracal de întâlnea cu fiul lui de două ori pe an.

Despre declarația primarului, care a spus despre pompierii prinși în explozia de la Crevedia “este problema lor”, Paul Stănescu a spus că este “una nefericită”.

Pe 27 august, primarul Ion Doldurea a declarat la un post de televiziune că știe despre incident.

Este vorba despre o persoană. Ceilalți… pompierii… este problema lor”, a spus primarul PSD din Caracal.

Autor
Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și