Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Primăria Sectorului 3, investiții de 60 de milioane de euro în Hala Laminor. Robert Negoiță: „Va fi funcțională în 5 ani și ar putea deveni noua «casă» a primăriei”

VIDEO | Primăria Sectorului 3, investiții de 60 de milioane de euro în Hala Laminor. Robert Negoiță: „Va fi funcțională în 5 ani și ar putea deveni noua «casă» a primăriei”

Primăria Sectorului 3, investiții de 60 de milioane de euro în Hala Laminor

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, estimează că Hala Laminor, în care Primăria a învestit până acum 60 de milioane de euro ar putea deveni funcţională în următorii cinci ani şi nu ascunde faptul că această nouă construcție ar putea să găzduiască chiar sediul primăriei.

„Suntem în procedură de selecţie a unui partener privat care să vină să mai investească aproximativ 150 de milioane de euro, pentru a transforma această clădire într-un social hub, adică un «oraş în casă». Dimensiunile acestei clădiri ne permit să facem aşa ceva, avem cam 70.000 de metri pătraţi de clădire.

La această înălţime se pretează, specialiştii sunt foarte optimişti că putem să facem aici o chestie extraordinară. Şi chiar specialiştii ne-au şi recomandat că putem, inclusiv, să mutăm Primăria Sector 3 aici, iar clădirea în care funcţionează acum Primăria Sector 3 să fie alocată pentru servicii de sănătate publică”, a declarat Robert Negoiţă.

De asemenea, el a precizat că hala va fi concesionată unei entităţi care are experienţă în domeniu, care a mai făcut reconversii de acest tip şi care are capacitatea să finanţeze un astfel de proiect, iar Primăria Sectorului 3 va avea asigurat în mod gratuit spaţiile necesare desfăşurării activităţii.

Potrivit lui Negoiță, până în prezent în Hala Laminor s-a investit peste 60 de milioane de euro, fonduri din bugetul primăriei, iar după finalizare acest spațiu va putea găzdui facilităţi destinate zonelor de educaţie sau cultură, birouri. Mai mult, după ce se va semna contractul de parteneriat cu investitorul, Primăria Sectorului 3 se va degreva de costuri, acestea urmând să fie preluate de partener.

„Acest spaţiu va deveni un motor de creştere economică.  Această hală va produce mult plus valoare, în perioada următoare, imediat ce va deveni funcţională. Primăria Sector 3 îşi amortizează investiţia în câţiva ani. (…) Estimăm cam la cinci ani de zile că va fi funcţională. Este monument istoric şi trebuie să plecăm de la premisa că, după ce vom avea conceptul gata, el va trebui avizat în Comisia de cultură”, a spus el.

Hala Laminor a fost achiziționată de către o societate a Primăriei Sectorului 3, iar în ultimii cinci ani s-au făcut lucrări pentru reabilitarea şi consolidarea clădirii, precum şi pentru edificarea parcării de la subsol.

Este în analiză un proiect în baza căruia pe acoperişul halei să fie instalate panouri fotovoltaice care să producă 3 megawaţi.

„Este o zonă care trebuia dezvoltată. Aici era plin de gunoaie, gropi, persoane care se adăposteau pe aici. Aveam permanent sesizări din partea vecinilor, de felul în care arată acest spaţiu, înainte să devină proprietatea Primăriei Sector 3. Am rezolvat această problemă. Este în patrimoniul Primăriei Sectorului 3 şi iată că este şi reabilitată, inclusiv subsolul, parcarea. Are sistemele deja montate, iar acum se lucrează la punerea în funcţiune şi la probe, la micile reglaje de final”, a precizat Robert Negoiţă.

Marcel Ciolacu a lăudat curajul lui Robert Negoiță despre care spune că că foarte puţini primari încearcă „proiecte ambiţioase” precum: amenajarea Halei Laminor, parcarea subterană din Bd. Decebal sau complexul acvatic din Parcul Pantelimon.

„Am vorbit cu arhitecţii şi mi-au spus că în jur de 14 teatre naţionale intră pe această suprafaţă. Mai mult, să ştiţi că şi stadionul Arena Naţională ar încăpea în perimetrul acestei hale, ceea ce ne arată cât de ambiţios este proiectul. (…) Astfel de proiecte ambiţioase eu nu am văzut decât în două sectoare: în Sectorul 3 şi în Sectorul 4. Nu am văzut nici în Sectorul 1, ca să nu mai vorbim de Primăria Generală”, a spus el.

Sursa: Agerpres

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun