VIDEO | PSD+PNL la alegerile din 2024? A. Simonis: Fiecare să candideze singur. PNL neagă discuțiile, dar nu exclude varianta colaborării electorale

Publicat: 12 09. 2023, 15:39
Actualizat: 12 09. 2023, 15:40

This browser does not support the video element.

Candidează sau nu PSD și PNL împreună în 2024? De la vârful PSD afli că se poartă discuții. Șeful interimar al Camerei Deputaților, tot PSD, subliniază că sunt doar discuții, nu negocieri. De la PNL se transmite că nu există aceste discuții, ci o intenție a liberalilor de „maximizare a scorului electoral”.

Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților spune că este prematur să discute acest scenariu, despre care vorbește presa. Asta pentru că în politică și o zi e mult, iar un an cât mai e până la finalul 2024 este enorm, consideră Simonis.

Nu există nicio discuție serioasă în acest moment înspre a construi o astfel de alianță, de care vorbește presa. Din punctul meu de vedere, și aici vă spun ca participant la ședințele coalițiilor și ale conducerii partidului nu există această temă în acest moment.

Simonis are și regulă după care îi place să funcționeze: fiecare pe lista lui.

Ca principiu, îmi place să funcționez după următoarea regulă: fiecare partid să candideze singur în alegeri, să obțină maximul pe care îl poate obține și după aceea se fac majoritățile în Parlament, în consilii județene, în consiliul local ș.a.m.d. Asta cred eu.

PNL neagă discuțiile, dar nu exclude o alianță

Tot la un maximum sau maximizare se gândește și tabăra liberală a coaliției. Iar, dacă maximizarea se face la pachet cu PSD, liberalii n-ar zice nu. Cel puțin asta lasă de înțeles secretarul general al partidului, Lucian Bode.

Nu există nicio discuție secretă sau nesecretă pe acest subiect. PNL încearcă să-și maximizeze scorul electoral de anul viitor. Din acest punct de vedere, PNL nu exclude nicio variantă de alianță de candidatură pentru 2024.

Lucian Bode a precizat că nu s-a discutat în coaliție despre candidatură în tandem premier-președinte, dar a mărturisit că este firesc ca un partid istoric, cum este PNL, să-și propună să câștige prezidențialele.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | STABILITATEA duce PSD și PNL împreună pe listele electorale din 2024. Marcel Ciolacu: Facem politică!

VIDEO | Sorin Grindeanu acuză „niște domni” din CNSC că învârtesc tot felul de decizii. „Sunt extrem de IRITAT”