VIDEO | Sindicaliștii de la Poșta Română protestează la Ministerul Digitalizării. Bogdan Ivan a invitat o delegație la discuții
This browser does not support the video element.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) protestează, luni dimineață, în fața sediului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Protestul a fost anunțat încă de vineri, atunci când sindicaliștii au exprimat, printr-un comunicat, motivele care stau la baza acțiunii.
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a mers în mijlocul sindicaliștilor și a invitat la discuții o delegație formată din 10 membri ai sindicatului, alături de președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
În comunicat, sindicatul revendică „implicarea urgentă a acționarului majoritar al Poștei Române în identificarea și implementarea de măsuri care să stopeze declinul Companiei și să conducă la începerea unui proces de dezvoltare sustenabilă a acesteia, cu efecte benefice și pentru siguranța și calitatea locurilor de muncă”.
Sindicaliștii invocă mai multe nereguli în interiorul Companiei:
- Lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu a condus la situația inacceptabilă de astăzi din Poșta Română, în care circa 17.000 dintre angajați, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilități, experiență profesională;
- Riscul uriaș ca, odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 01 ian. 2024, Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați;
- Lipsa politicilor coerente de dezvoltare și sustenabilitate a Companiei Naționale Poșta Română amplifică pericolul pierderii de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite, mai ales în lipsa abordării rapide a unor noi linii de business;
- Lipsa de transparență și predictibilitate în actul de management; salariații, în marea lor majoritate aflați la vârsta de peste 50 de ani, nu cunosc intențiile acționarului majoritar și managementului Poștei Române cu privire la viitorul Companiei pentru următorii 5-7 ani;
- Lipsa dialogului social la nivelul Poștei Române sporește nemulțumirile și îngrijorările angajaților, mărind riscul declanșării de conflicte.
Încă din prima zi a mandatului, Bogdan Ivan, a demarat acțiuni de control la Compania Poșta Română. „În urma numeroaselor plângeri, am dispus misiunea Corpului de Control la nivelul Poștei Române. Aștept rezultatele ca să văd câte din acele acuzații sunt concrete și se justifică, urmând ca în etapa următoare, în funcție de rezultate, să înaintez informațiile către Guvernul României”, declara ministrul Ivan, pe 3 august.
Pe 10 august, premierul Marcel Ciolacu anunța că trimite Corpul de Control al Guvernului la Poșta Română.
Foto: BNS