VIDEO | Vrem reorganizare teritorială, dar cine o face? Ciolacu: Domnule, cum să-mi desființezi primăria? / Boc: România se sufocă sub ochii noștri

Publicat: 13 11. 2023, 14:10

This browser does not support the video element.

Reforma administrativ-teritorială este un subiect recurent, mai ales când se poată discuții la nivel înalt despre banii țării și absorbția fondurilor europene. Tema a fost abordată și la Summitul Autorităților Publice Locale, organizat de Asociația Municipiilor din România (AMR), la București. 

Fostul premier și președinte al AMR Emil Boc  a descris metaforic România, care este „sufocată” de prea multe primării. Problema nu este numărul lor ci faptul că o treime nu au capacitatea să-și asigure veniturile proprii, spune Boc.

Pentru noi cea mai importantă prioritate este și rămâne reorganizare a administrativ-teritorială a țării. Nu e locul și nici momentul să ne întrebăm de ce nu s-a făcut cu toții, în ghilimele. Avem o contribuție la acest lucru, că nu s-a făcut până în acest moment, dar ea trebuie să devină prioritatea politică majoră a anului politic 2024 și a anilor următori. De ce? Pentru că România se sufocă administrativ sub ochii noștri, România nu mai poate funcționa cu peste 3000 de unități administrativ-teritoriale, o bună parte dintre ele, aproape o treime, să nu aibă capacitate să-și asigure din veniturile proprii, cele necesare existențe de zi cu zi. Avem zone urbane nefuncționale, avem zone metropolitane nefuncționale, a transmis Boc decidenților de la Centru.

Avem o boală, dar nu facem nimic, nu mergem la doctor să ne rezolvăm această boală, a mai spus primarul Clujului. Iar rezolvarea nu trebuie să fie „contabilicească”.

În replică, premierul Ciolacu i-a transmis că reforma trebuie să pornească de la primari.

Și vorbea președintele dumneavoastră de reforma administrativă. Da, domnule primar, trebuie făcută. Cu adevărat, nu se va pune în aplicare în 2024. Dar ea trebuie să pornească de la dumneavoastră. Cel mai ușor pentru noi, politicienii, este să venim cu o lege și să spunem: „Domnule, sub 2000 de locuitori nu mai există nicio comună.” E foarte greșit să avem această abordare. Abordarea, cum spuneați, nu trebuie să fie matematică. Pentru o reformă administrativă, ne trebuie un plan, un plan pe care să-l construim cu consultanță, cu discuții și fără să reinventăm apa caldă, a spus Ciolacu.

Premierul i-a îndemnat pe primari să fie și ei mai inventivi…până la o reformă administrativă, venită de la centru, pot și ei să opereze modificări.

Iertați-mă! Până la o reformă administrativă, avem consiliile județene, avem președinți de consilii județene cu aceeași stabilitate administrativă ca și dumneavoastră, pe patru ani de zile. Cine ne împiedică ca localitățile sub 500 de locuitori, sub 1000 de locuitori, să nu aibă un serviciu de achiziții în interiorul consiliului județean? E normal că în momentul acela poate asta este o soluție mai bună decât să desființezi. Și fiindcă există acel patriotism local al fiecăruia dintre noi, unde te-ai născut, „domnule, cum să-mi desființezi mie primăria?” Trebuie să găsim soluții. (…) Trebuie să fim mai inventivi. Aceste soluții nu trebuie să fie impuse de către un guvern, de un prim-ministru sau de o coaliție, a mai spus Ciolacu.

 

CITEȘTE ȘI:

Marcel Boloș prezintă schița bugetului 2024, în opinia liberalilor. Investițiile și reforma admnistrativă sunt prioritățile priorităților

VIDEO | Victor Ponta: „În 2013, am făcut două comisii – pentru revizuirea Constituției și pentru reorganizarea teritorială. Ambele și-au făcut treaba”

Se schimbă HARTA ROMÂNIEI? Câte județe dispar