Viorel Hrebenciuc, pus sub învinuire pentru mărturie mincinoasă
„Prin ordonanța Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1București s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Hrebenciuc Viorel pentu săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasăîn formă continuată, acestuia fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale”, se mai spune în comunicat.
Viorel Hrebenciuc a ajuns, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a luat la cunoștință faptul că este suspect de mărturie mincinoasă, după ce ar fi fost denunțat de omul de afaceri Ioan Niculae, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor judiciare, Ioan Niculae susține că ar fi fost presat de Viorel Hrebenciuc să finanțeze campania prezidențială a lui Mircea Geoană și că fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților ar fi mințit în fața judecătorilor, în dosarul în care Niculae a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru finanțarea frauduloasă a campaniei din 2009.
Viorel Hrebenciuc este judecat de instanța supremă pentru retrocedări frauduloase, alături de fiul său și de alte persoane.