Viorica Dăncilă: România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din UE

Viorica Dăncilă: România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din UE
Publicat: 06/06/2019, 15:37

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, joi, cu delegația de experți a FMI, condusă de Jaewoo Lee, șeful misiunii Fondului pentru România și Bulgaria, aflată în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale, potrivit unui comunicat al Guvernului, remis MEDIAFAX.

Șeful Executivului a declarat că România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. Potrivit Guvernului, pentru anul acesta, avansul economic este estimat la 5,5% din PIB, „în condițiile unui an agricol normal și ale redresării sectorului serviciilor și investițiilor, iar în 2020, creșterea economică este estimată la 5,7%”.

Viorica Dăncilă a declarat că datele Eurostat și INS au arătat o creștere PIB național, al doilea cel mai mare avans din UE pe primul trimestru al 2019.

„Chiar în această dimineață Eurostat și Institutul Național de Statistică ne-au dat din nou vești bune legate de creșterea Produsului Intern Brut. România înregistrează a doua cea mai mare creștere economică din UE pe primul trimestru al acestui an. Este un avans sustenabil, la care au contribuit aproape toate ramurile economiei. Datele oficiale privind evoluția economică validează măsurile guvernamentale și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a afirmat prim-ministrul, citat în comunicare.

Executivul transmite că, în acest context, investițiile se vor consolida pe fondul unei îmbunătățiri în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE, în condițiile în care rata absorbției a crescut la 29%, „foarte aproape de media europeană de 31%, a creșterii veniturilor populației, precum și a amplificării și diversificării surselor bugetare naționale de finanțare”.

Guvernul transmite că măsurile de stimulare fiscală acordate sectorului construcțiilor au condus la „o revigorare semnificativă a acestei activități în trimestrul I 2019, evoluție pozitivă care va contribui la creșterea economică, precum și la redinamizarea investițiilor”.

„Totodată, prim-ministrul a arătat că ocuparea forței de muncă are o dinamică pozitivă, concomitent cu majorarea consistentă a salariilor atât în mediul privat, cât și în sectorul public. De asemenea, România își menține nivelul de competitivitate, înregistrând o creștere robustă a exporturilor și continuă să obțină câștiguri semnificative în cota de piață la export, captând o parte tot mai mare din comerțul legat de lanțurile de producție ale UE”, potrivit sursei citate.

Comunicatul de la Palatul Victoria mai transmite că premierul Dăncilă a spus că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din UE, fiind sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

De asemenea, Guvernul notează că datoria publică reprezintă 38,7% din PIB la finalul lunii martie 2019, potrivit legislației naționale, iar în conformitate cu metodologia UE, datoria administrației publice este de 34,9% din PIB, raportată la aceeași dată.

„Executivul va continua aplicarea Programului de Guvernare, în beneficiul românilor, în condițiile asigurării echilibrelor economice menite să vizeze o dezvoltare sustenabilă a României, prin măsuri care vor duce la creșterea investițiilor și o alocare eficientă a resurselor”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

La întrevedere au mai participat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Costin Mihalache, și președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

Eurostat a publicat, joi, datele privind economia UE. România a avut în primul trimestru al anului, în comparație cu perioada similară din 2018, a doua creștere economică din UE, de 5,1%, după Ungaria (5,2%) și înaintea Poloniei (4,7%), potrivit Eurostat.

INS a anunțat că economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și cu 5,1% pe serie ajustată sezonier. PIB s-a majorat, în comparație cu ultmul trimestru din 2018, cu 1,3%.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii...
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel...