Prima pagină » Știri politice » Viorica Dăncilă scapă de acuzația de ÎNALTĂ TRĂDARE. Dosarul a fost clasat de DIICOT: Fapta NU EXISTĂ. Ludovic Orban s-a făcut de râs

Viorica Dăncilă scapă de acuzația de ÎNALTĂ TRĂDARE. Dosarul a fost clasat de DIICOT: Fapta NU EXISTĂ. Ludovic Orban s-a făcut de râs

Viorica Dăncilă scapă de acuzația de ÎNALTĂ TRĂDARE. Dosarul a fost clasat de DIICOT: Fapta NU EXISTĂ. Ludovic Orban s-a făcut de râs
DIICOT clasează dosarul de înaltă trădare al premierului Viorica Dăncilă. Vezi cum s-a făcut de râs președintele PNL Ludovic Orban

Procurorii DIICOT au clasat joi dosarul deschis pe 28 iunie pe numele premierului Viorica Dăncilă, pe motiv că faptele incriminate de Ludovic Orban nu există. În plângerea depusă pe 17 mai de președintele PNL, se invocau infracțiuni de înaltă trădare, divulgare a secretului care pericliteaza securitatea națională, uzurpare a funcției, divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și de prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau președintelui cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, pentru Mediafax, că i se pare „extrem de ciudat” faptul că s-a clasat dosarul de înaltă trădare, în condițiile în care „faptele sunt evidente”

„Nu pot să dau o reacție până nu primesc rezoluția în integralitatea ei, pentru a vedea cum s-a derulat cercetarea și ce argumente există pentru clasare. În ce mă privește, nu am avut nicio informație legat de cum s-a derulat ancheta, nu știu exact ce s-a cercetat în urma sesizării mele, ca atare îmi este greu să dau un punct de vedere pertinent, dacă nu văd argumentele care există în rezoluție. Sigur că, din punctul meu de vedere, existau temeiuri pentru cel puțin două din cele patru fapte pentru care am depus sesizarea, temeiuri extrem de solide, și mi se pare extrem de ciudat faptul că există această rezoluție care consideră că nici măcar nu există faptele, când faptele sunt evidente și de asemenea, aș învedera faptul că eu am depus sesizare și în privința lui Liviu Dragnea și nu văd în comunicarea publică ceva legat de Liviu Dragnea”, a declarat Orban.

Orban a ținut să facă precizarea că nu aduce nicio acuzație la adresa DIICOT.

„Nu fac nicio acuzație. De regulă nu am comentat niciodată rezoluțiile care au fost puse de procurori, hotărârile instanțelor. Cred că politicienii nu trebuie să interfereze cu justiția. În ceea ce mă privește, eu consider că mi-am făcut datoria de cetățean, să sesizez faptele respective, care au adus prejudicii grave de imagine României. Este treaba Justiției să decidă dacă este sau nu este vorba despre niște fapte care să fie infracțiuni penale”, a menționat președintele PNL.

Întrebat dacă va contesta decizia DIICOT, el așteaptă să vadă mai întâi care sunt argumentele procurorilor.

„Există cale de atac în instanță. Nu pot să vă răspund la această întrebare până când nu văd exact care sunt argumentele, cum s-a derulat cercetarea și ce temeiuri stau la baza rezoluției formulate de DIICOT”, a declarat Orban.

Totul a început pe 19 aprilie, când într-un interviu la Antena 3, președintele PSD Liviu Dragnea anunța că guvernul a aprobat un memorandum privind mutarea ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Documentul era atât de confidențial, încât nici președintele Klaus Iohannis, nici Ministerul Afacerilor Externe nu știau nimic, însă președintele Camerei Deputaților cunoștea toate amănuntele.

Șeful statului a sunat-o a doua zi pe Viorica Dăncilă, care însă nu a auzit apelul, fiind ocupată cu Sărbătoarea Lalelelor de la Pitești. Iohannis a criticat dur guvernul, cerându-i discernământ și responsabilitate și invocând ultimul cuvânt pe care trebuie să-l aibă șeful statului în chestiuni de politică externă. Clasat în categoria „Documente confidențiale”, memorandumul a ieșit rapid din atenția tuturor, fiind eclipsat de plângerea penală pe care președintele PNL Ludovic Orban a depus-o împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea, pe care i-a acuzat de infracțiuni de înaltă trădare.

Acțiunea lui Orban și-a atras rapid ironiile tuturor. 

„Sunt convinsă că Justiția va găsi ridicolă această plângere, care este complet ruptă de realitate. Sunt însă îngrijorată de faptul că un politician român, liderul celui mai mare partid de opoziție, a găsit nimerit să alăture înalta trădare de un act diplomatic prietenos cu statul Israel. Acest lucru mă îngrijorează”, a declarat premierul Dăncilă, care s-a mulțumit să o considere „un act deplasat”.

Președintele PSD Liviu Dragnea aprecia că plângerea a fost concepută la Palatul Cotroceni și plasată lui Orban ca să o depună la Parchet. 

„Eu mi-am făcut datoria, am depus sesizarea, am prezentat faptele pe care le-am considerat că sunt semnificative în ceea ce privește derularea procedurii,” explica Ludovic Orban acțiunea sa. „Am considerat că este necesară această cercetare care trebuie făcută de oameni care au competențele necesare stabilite prin Constituție și prin legi privitor la cele patru posibile infracțiuni: difuzarea de informații cu caracter de secret, refuzul de informare a președintelui atunci când se comit fapte care afectează interesuil statului, uzurparea funcției pentru că premierul pactic a acționat fără să aibă atribuții constituționale în domeniul politicii externe (…), și de asemenea pentru trădare.”

Jurnalistul Ion Cristoiu aprecia pe 22 mai că, în cazul în care DIICOT va clasa plângerea lui Orban, acesta ar trebui să demisioneze din fruntea PNL și să fie, la rândul său, urmărit penal.

„În aceste condiții, Ludovic Orban trebuie să plătească. Nu numai politic, prin plecarea din fruntea PNL, dar și penal, prin atentat la siguranța națională. Efectele gestului să tembel – dacă se dovedește c-a fost tembel – sînt incalculabile pentru imaginea României de furnizor de securitate în NATO,” scria Cristoiu pe blogul său.

 

Autor