Voicu: Excluderea lui Chiliman se dovedește justificată, caută posibilități de colaborare cu Băsescu
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat pentru MEDIAFAX că excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, se dovedește justificată, acesta continuând atacurile la adresa partidului și căutând modalități de colaborare cu mișcări politice apropriate lui Traian Băsescu.
„Am constatat în ultimele ore, din păcate nu cu surprindere, că foști membri ai PNL au continuat să dea declarații prin care au atacat PNL și conducerea partidului, ceea ce în opinia mea nu face decât să confirme justețea măsurile adoptate de Delegația Permanentă. Am constatat că domnul Andrei Chiliman explorează posibilități de colaborare cu mișcări politice apropriate lui Traian Băsescu, ceea ce arată înclinațiile politice ale domnului Chiliman”, a declarat Voicu.
De asemenea, în cazul excluderilor din organizația PNL Mehedinți, vicepreședintele PNL a afirmat că propunerile au venit din partea organizației, fiind validate de către Delegația Permanentă.
„Cât privește unele reacții ale foștilor membri PNL Mehedinți, le reamintesc acestora că măsura excluderii lor din partid a fost luată la propunerea propriei organizații din care au făcut parte și de aceea cred că aceștia, înainte de a lansa acuzații nefondate, ar fi trebuit să-și evalueze activitatea din organizația din care au făcut parte, deoarece această organizație i-a propus spre excludere”, a mai afirmat Voicu.
Delegația Permanentă a PNL a decis, luni, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, și deputatului Diana Tușa. de asemenea, Delegația Permanentă a aprobat și excluderea din partid a vicepreședintelui Consiliului Județean Mehedinți Adriana Bădănoiu, a fostului lider al PNL Mehedinți Liviu Mazilu și a consilierului local al municipiului Drobeta Turnu Severin Romulus Vâlcu.