„Vor să îi apărăm FERICIȚI și să plătim CUMINȚI pentru asta!” Trump schimbă foaia în relația cu UE: Scoateți BANII !
Summit-ul NATO din acest an pare să fie mai mult decât o întâlnire protocolară cum era până acum, în care aliații își proclamau superioritatea militară și se prefăceau că dezbat problemele omenirii, scriu comentatorii despre reuniunea care începe astăzi la Bruxelles. Stilul conflictual de lucru al președintelui american Donald Trump a modificat dinamica acestor întâlniri. Spre exemplu, în timp ce liderii europeni își bat capul cu redesenarea strategiei de abordare a relației tot mai tensionată cu Rusia și cu răspunsul la cererea lui Trump de a-și achita datoriile față de Alianța Nord-Atlantică, Trump afirmă că așteptările sale de la această săptămână sunt mari doar în privința întânirii cu… Vladimir Putin, care va avea loc peste câteva zile.
„Multe țări din NATO, care se așteaptă de la americani să le apere, nu numai că nu și-au plătit contribuția anuală la bugetul Alianței de 2% din PIB (care e un procent foarte mic), dar sunt restanțiere de ani de zile. Își vor plăti oare datoriile față de Statele Unite?” scria Trump pe twitter înaintea summit-ului.
De asemenea, președintele american arunca săgeți și către statele Uniunii Europene. „UE a făcut imposibil ca fermierii, muncitorii și firmele americane să facă afaceri în Europa (SUA au un deficit comercial în relația cu UE de 151 miliarde de dolari), dar vor de la noi să îi apărăm fericiți și să plătim cuminți pentru asta. Doar că așa nu merge!” avertiza Trump într-un alt mesaj.
„Vom face o vizită interesantă în Marea Britanie și la summit-ul NATO,” a declarat președintele american înainte de plecarea spre Europa. „Atitudinea aliaților față de NATO nu a fost corectă, dar sper să o schimbăm. Noii plătim mult prea mult, iar ei plătesc mult prea puțin. Dar vom discuta împreună și toate tările vor fi fericite. Așadar, în agenda mea, am summit-ul NATO, vizita în Marea Britanie, care se anunță furtunoasă și il mai am pe Putin. Sincer, am impresia că cu Putin va fi cel mai ușor. Cine ar fi crezut? Avem mulți aliați, dar nu putem să-i lăsăm să profite de noi. UE a profitat de noi, am pierdut 151 de miliarde anul trecut din comerțul cu europenii și în plus, mai plătit și 70% din cheltuielile NATO, care le folosește lor mai mult decât ne folosește nouă. Vom vedea ce va fi. Mă aștept la o săptămână lungă și frumoasă.”
Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică au stabilit, marți, intensificarea cooperării, în scopul protejării cetățenilor statelor membre, prin amplificarea interoperabilității militare, combaterea terorismului și amenințărilor convenționale și neconvenționale.
„Tocmai am semnat o Declarație comună UE-NATO, care aduce cooperarea între Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică la următorul nivel,” a afirmat Donald Tusk, președintele Consiliului European. „Obiectivul este clar. Vrem să protejăm cetățenii europeni prin toate mijloacele posibile disponibile și nu există un partener mai bun decât NATO. De aceea, am stabilit astăzi să consolidăm relațiile UE-NATO în domeniile de importanță crucială. Acestea includ îmbunătățirea mobilității militare a trupelor și echipamentelor, activități de pregătire pentru atacuri cibernetice și hibride, combaterea terorismului și oprirea traficului de imigranți pe Marea Mediterană.”
„În urmă cu doi ani, la Varșovia, am convenit să consolidăm cooperarea UE-NATO în scopul promovării păcii și stabilității în spațiul euro-atlantic. Eforturile noastre în acest sens se axează pe asistența reciprocă pentru îmbunătățirea securității cetățenilor noștri și pentru consolidarea relațiilor transatlantice. Cooperarea noastră îndelungată s-a dezvoltat substanțial, fiind în prezent la un nivel fără precedent din punctul de vedere al calității, scopului și forței. Împărtășim aceleași valori și aceeași determinare în a aborda împreună provocările cu care ne confruntăm. Securitatea noastră este interconectată, iar astăzi ne-am întâlnit la Bruxelles pentru a reafirma importanța și necesitatea cooperării, pentru a sublinia că securitatea noastră și inițiativele în domeniul apărării generează beneficii reciproce”, se arată în Declarația de cooperare UE-NATO semnată de președintele Consiliului European Donald Tusk, de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg.
„În consultare cu statele membre UE și cu aliații NATO, în colaborare și pentru beneficiul tuturor, partaneriatul nostru va continua să se desfășoare în spiritul deschiderii reciproce și în conformitate cu autonomia decizională și cu procedurile organizațiilor noastre, fără prejudicierea caracterului specific al securității și politicilor de apărare ale statelor membre. În acest context, considerăm că transparența este esențială. Încurajăm cea mai mare implicare posibilă a statelor NATO care nu sunt membri UE în inițiative. Încurajăm cea mai mare implicare posibilă a statelor UE care nu sunt membre NATO în inițiative”, precizează documentul.
„Implementăm obiectivele stabilite acum doi ani, inclusiv următoarele acțiuni:
– cooperarea maritimă în Marea Mediterană contribuie la combaterea traficului de imigranți (…);
– am intensificat abilitatea de a răspunde la amenințări hibride: intensificăm pregătirea pentru crize, facem din timp schimb de informații despre atacuri cibernetice, contracarăm dezinformarea, construim determinarea statelor membre și partenere, testăm procedurile prin exerciții coordonate;
– oferim susținere pentru capabilitățile de apărare și securitate ale vecinilor din Est și din Sud”, subliniază Declarația UE-NATO, precizând că țările membre vor pune accent pe mobilitate militară, pe combaterea terorismului, pe intensificarea rezistenței la riscurile chimice, radiologice și nucleare.
„Salutăm eforturile UE pentru consolidarea securității și apărării europene, în scopul protejării Uniunii Europene și a cetățenilor și pentru a contribui la pacea și stabilitatea în regiunile situate în vecinătate și mai departe. (…) Eforturile UE vor contribui și la consolidarea NATO, îmbunătățind astfel securitatea noastră comună. Salutăm eforturile întreprinse de NATO pentru apărarea colectivă, pentru gestionarea crizelor și cooperarea în materie de securitate, pentru garantarea apărării și securității zonei euro-atlantice, în principal prin disuasiune și apărare, generând stabilitate și acțiuni de combatere a terorismului”, subliniază Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.