Vosganian critică Guvernul pentru OUG privind primăriile; Ponta: Vosganian nu știe ce a decis Curtea Constituțională, a citit doar în ziare
Liberalul Varujan Vosganian susține, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituțional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu știe ce a decis CC, ci a citit doar în ziare.
Vosganian scrie, pe blog, că dacă Guvernul ar fi numărat până la zece înainte de a emite OUG 15/2012 , nu s-ar fi trezit în situația de a debuta atât de timpuriu cu „palmaresul” actelor socotite drept neconstituționale.
„Întâi de toate, am promis că nu mai dăm ordonanțe de urgență. În al doilea rând, cei care l-au sfătuit pe primul ministru că se poate să ia banii primăriilor, pentru că și cei dinaintea noastră au făcut-o, l-au sfătuit greșit. Cei de dinainte, când au luat banii, au făcut-o după ce anul bugetar se încheiase, nu în timpul exercițiului bugetar. E drept că puteau să lase primăriilor banii, nu aprob această măsură, mai ales că banii aceia dați în 2008 aveau cam aceleași destinații, acoperirea datoriilor și investițiile. Dar, dacă voiau – și, din păcate, au vrut-o – puteau lua banii necheltuiți până la 31 decembrie 2008. Nu e cazul HG 255/2012 care nu avea nici un termen de decădere, deci era valabilă până la sfârșitul exercițiului bugetar curent”, scrie Vosganian, pe blog.
Potrivit lui Vosganian, o eroare nu poate fi îndreptată printr-o altă eroare. „Dacă facem ca ei, riscăm să ajungem ca ei. Noi trebuie să fim diferiți, mai ales că vin niște alegeri parlamentare la care vom cere românilor să voteze altceva decât ce au avut în ultimii trei ani. Iar acel altceva ne obligă să ne dezbărăm de încrâncenare și să ne înțelepțim”, se mai arată în postarea lui Vosganian.
În replică, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că vicepreședintele PNL Varujan Vosganian nu știe ce a decis CC referitor la OUG privind banii de către primării, ci a citit doar în ziare, președintele PSD sfătuindu-l pe liberal să se informeze de la sursa oficială, pentru că altfel face greșeli.
„Cred că domnia sa nu știe ce a decis Curtea, a citit doar în ziare. Curtea a decis că acea Ordonanță este constituțională și că, într-adevăr, nu putem să luăm banii înapoi, banii deja cheltuiți, ceea ce am spus din prima zi. E bine să te informezi de la sursa oficială, că altfel faci greșeli”, a spus Ponta.
Curtea Constituțională a decis, joi, că este neconstituțional textul din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 15, din 8 mai 2012, referitor la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și acordate unităților administrativ teritoriale.