Prima pagină » Știri politice » Vosganian, întrebat dacă a lăcrimat în plen: „Ochii mei sunt așa, umbroși și melancolici, de felul lor”

Vosganian, întrebat dacă a lăcrimat în plen: „Ochii mei sunt așa, umbroși și melancolici, de felul lor”

Vosganian, întrebat dacă a lăcrimat în plen:
Senatorul Varujan Vosganian a fost întrebat, joi, după ședința Senatului în care a fost respinsă cererea de începere a urmăririi penale împotriva sa, dacă a lăcrimat în plen la dezbaterea cererii Parchetului, el răspunzând: "Ochii mei sunt așa, umbroși și melancolici, de felul lor".

„Am fost foarte emoționat de gestul de solidaritate pe care l-au făcut foarte mulți colegi față de mine, pentru că, într-o situație ingrată, în care contextul nu e favorabil unui gest curajos, iată că opțiunea senatorilor a fost, într-o mare majoritate, nu în favoarea mea, ci în sensul respectării demnității Senatului”, a continuat el.

Întrebat dacă a avut mir și acatist la el, Varujan Vosganian a răspuns că în legătură cu chestiunile care țin de natura intimă a fiecărei persoane se poate vorbi în altă parte.

„Pot să vă spun că foarte mulți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea s-au gândit la mine în aceste zile și cred că asta m-a ajutat, într-un demers în care puțini îmi dădeau șanse”, a adăugat el.

Varujan Vosganian a mai susținut că cercetarea trebuie clasată în maximum o lună. „Potrivit codului de procedură penală, în maximum o lună, această cercetare trebuie clasată”, a declarat el la ieșirea din sala de ședință.

Întrebat dacă se așteaptă ca DIICOT să retrimită această solicitare, el a răspuns „Ce, suntem la Frații Jderi?”.

Potrivit senatorului PNL, odată cu acest vot din Senat se va face o separare clară între răspunderea politică și răspunderea penală, iar membrii guvernului ar putea lua deciziile curajoase și ferme de care este nevoie.

În plenul Senatului, după anunțarea rezultatului votului senatorilor, Varujan Vosganian le-a mulțumit acestora.

„Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor care au crezut în mine și îmi manifest speranța ca acest moment să fie interpretat ca o victorie a democrației și a demnității Parlamentului României și să ofere o șansă tuturor de așeza puterile statului pe echilibrul pe care îl dorim cu toți”, a declarat el.

Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum