UPDATE VIDEO | Aleșii au votat. Legea pensiilor speciale a trecut cu 174 de voturi, după ce au fost incluse cerințele CCR
Senatul a adoptat, miercurea trecută, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 89 voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi o abținere, proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamente venite de la Guvern, pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii Constituționale (CCR).
UPDATE 17.35
La ieșirea din sala de plen a Camerei Deputaților, premierul Marcel Ciolacu a declarat că deciziile Curții Constituționale se pun în aplicare.
Văd ipocriţii din Parlament care au detaliat în PNRR faptul că deciziile CCR se iau în considerare doar în ceea ce privește magistrații. Nu știu dacă dumneavoastră ați cunoscut acest lucru, vi-l aduc eu acum și vi-l prezint. În PNRR e trecut, de către foștii guvernanți, de către USR, mai ales, fiindcă este la propunerea fostului ministru al Justiției, că deciziile Curții se iau și se aplică numai în ceea ce privește magistrații. De aceea am ajuns în această situație, a spus Ciolacu.
UPDATE 17:28
Aleșii au dat un vot favorabil legii pensiilor de serviciu – Pl-x nr.244/2023. 174 de deputați au votat „pentru”, 81 „contra”, 17 „abțineri” și 2 „nu au votat”.
UPDATE 16:34
Alfred Simonis (PSD): „Există pensii nesimțite în România? Răspunsul este da! Vor fi mai puțin nesimțite aceste pensii în România? Da! Puțină lume știe că foștii parlamentari nu mai au pensii speciale. Legea este introdusă de PSD. (…) Avem câteva legi în Parlament întoarse la CCR. Oameni buni, avem o reformă în PNRR de care țin 2,8 milioane de euro bani europeni. Această lege respectă solicitările Comisiei și CCR”.
UPDATE 16:30
Florin Roman (PNL): „Cine a introdus acest lucru în PNRR? Oare domnul Ghinea vă spune ceva? Vă place să vă lăudați cu Ghinea când e bine, dar când e rău nu. Prin ceea ce a depus amendamente USR-ul, ei voiau ca legea să rămână la fel. PSD și PNL taie din cuantumul acestor pensii. Niciodată în România după adoptarea acestei legi, pensia nu va fi mai mare ca salariu. Este o dreptate pe care o facem pensionarilor de rând. (…) Asta a vrut și Comisia Europeană și CCR”.
UPDATE 16:20
UDMR: „Principiul contributivității nu este respectat de noua lege. Reforma va fi cu efect întârziat. Inechitățile din sistem nu vor dispărea”.
UPDATE 16:10
Au început dezbaterile din Parlament pe legea pensiilor de serviciu.
Cătălin Drulă (USR): „Aceasta este sfidarea acestei țări, iar principul acestei legi este principiul anticonstituțional al privilegiului. Voi lupta pana la ultima picătură de energie să eliminăm această lege”.
UPDATE 14:00
Comisia pentru buget-finanţe, pentru muncă şi cea de constituţionalitate a Camerei Deputaţilor au adoptat un raport de admitere la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Amendamentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost aprobate și asumate din partea PSD-PNL. În schimb, toate amendamentele USR la proiectul de lege privind pensiile speciale au fost respinse.
Știrea inițială:
Pe 2 august, actul normativ, adoptat anterior de Parlament, a fost trimis spre reexaminare în forul legislativ, după ce Curtea Constituţională (CCR) a decis că unele articole sunt neconstituţionale, ca urmare a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). (detalii AICI)
Pe 11 octombrie, Alina Gorghiu a precizat că trebuie pusă în aplicare o decizie a CCR, pentru ca suma de aproape un miliard şi jumătate de euro din PNRR aferentă următoarei cereri de plată să nu fie prejudiciată de întârzierea acestui jalon.
Atât Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, cât şi colegii din comisii au încercat să respecte atât angajamentul din PNRR, cât şi decizia CCR, a precizat Gorghiu.
Pe de altă parte, Executivul condus de Marcel Ciolacu nu mai vede motive pentru care legea ar putea fii atacată din nou la Curtea Constituțională, asta după ce au fost incorporate doleanțele magistraților.
Ciolacu declara pe 11 octombrie, că proiectul legii pensiilor speciale adoptat de Senat conţine amendamente „corecte, legitime şi de bun simţ”, care nu ar mai trebui să ridice probleme la CCR.
Votul final asupra legii pensiilor de serviciu va avea loc luni, la ora 17:00, în plenul Camerei Deputaților, în prezența premierului Marcel Ciolacu, asta după ce, miercurea trecută au existat discuții aprinse în cadrul comisiilor reunite de muncă, apărare și juridică.
Noua formă a legii a fost criticată de reprezentanții USR, care susțin că va pica și sub această formă la CCR. (detalii AICI)
Principalele modificări făcute la legea pensiilor magistraților
1. Baza de calcul a pensiei speciale este 80% din media salariilor brute și a sporurilor pe ultimele 48 de luni ( 4 ani) de activitate. Acum se ține cont doar de ultima lună.
2. Vârsta de pensionare va fi de 47 de ani și 4 luni în ianuarie 2024, dar doar cu condiția a 25 de ani de vechime în specialitate, și va crește anual cu câte patru luni, până când va ajunge la 60 de ani în 2062.
3. Crește baza de calcul a pensiei pentru personalul auxiliar din parchete și instanțe de la 65% la 80% din media salariilor lunare brute și a sporurilor din ultimele 48 de luni de activitate.
4. Partea de necontributivitate a pensiei se va impozita progresiv cu cote cuprinse între 10% și 20% pentru partea de pensie care depășește salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
5. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
6. Magistrații care nu se pensionează la împlinirea celor 25 de ani în sistem vor beneficia de o majorare a pensiei cu 1% pentru fiecare an în care rămân în sistem.
CITIȚI ȘI: