VOT și pentru Referendum în Capitală| Cati, la ieșirea de la vot: „Să NU ne mai oprească apa caldă”
This browser does not support the video element.
Locuitorii Capitalei primesc în plus trei buletine de vot prin care trebuie să-și exprime acordul asupra Referendumului, propus de primarul Capitalei, Nicușor Dan. Potrivit datelor BEC, până la ora 15.00 au votat 28.87% dintre bucureșteni. Cati, mamă cu doi copii, ne-a spus că își doresc ca la nivelul Capitalei: „Să nu ne mai oprească apa caldă. Glumesc!”
Referendumul lui Nicușor Dan va fi validat dacă prezența la urne va fi de cel puțin 30 la sută și cel puțin 25% să valideze Referendumul.
Izabela, o tânără de 18 ani, și-ar dori ca municipiul București să aibă un singur primar.
Am votat și pentru referendum, dar la referendum singurul lucru care aș vrea să se schimbe, ar fi cum văd și în alte țări și în alte orașe mari, cum ar fi Franța, Spania, Germania. Ei nu sunt împărțiți pe sectoare, ei sunt, e doar capitala și un singur primar. Eu aș vrea să se întâmple asta și la noi, pentru că e mult mai ușor să managerieze. Mare parte din atribuțiile pe care le are și ar fi mult mai ok și pentru noi, ca și cetățeni ai orașului București, ne-a spus Izabela.
În schimb, Adrian spune că banii trebuie împărțiți la fiecare primărie.
La nivelul Capitalei, să fiu sincer, să rămână ce a fost până acuma, însemnând primăriile, fiecare cu treaba ei, pentru că dacă se duc toți banii într-un punct, după aia este o oportunitate maximă de a se băga mâna și mai mult, pentru că ăsta e adevărul. Așa să rămână la nivel local, fiecare cu treburile lui, cu răspunderile lui și să rămână lucrurile așa, pentru că, mă repet, dacă banii ajung într-un singur loc, după aia ne vom pune mâinile în cap, pentru că o singură persoană sau mai multe persoane de acolo umblă fără niciun fel de fără niciun fel de probleme, umblă în bugetul de stat și oricum în bugetul de stat se umblă și din stânga, și din dreapta, dar să rămână așa cum a fost, a spus Adrian.
Cati, o mamă cu doi copii, mai în glumă, mai în serios spune că își dorește ca Bucureștiul să fie un oraș în care să își poată crește copiii.
Să nu ne mai oprească apa caldă. Glumesc! Să pună mai mult accent, nu știu, pe spitale, pe școli, pe învățământ, pe să pună acțiuni și pe treaba asta cu copiii, a spus Cati.
„Sunt din Brașov, dar sunt în vizită în București. Deci n-am putut vota la Referendum.”, ne-a spus un alegător.
CITEȘTE ȘI: