Prima pagină » Știri politice » Zegrean: Se pot organiza anticipatele cu localele, dar ar fi 5 buletine de vot

Zegrean: Se pot organiza anticipatele cu localele, dar ar fi 5 buletine de vot

Zegrean: Se pot organiza anticipatele cu localele, dar ar fi 5 buletine de vot
Organizarea alegerilor anticipate odată cu cele locale este posibilă, spune fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean. Acesta recomandă însă ca cele două scrutinuri să nu aibă loc în aceeași zi, deoarece oamenii ar avea de votat pe 5 buletine de vot.

„Se poate ajunge la nevoia de organizare a alegerilor anticipate. Nu este obligatoriu să le faci în aceeași zi, dar ca să se ajungă la anticipate așa cum vor ei, este obligatorie de parcurs procedura constituțională. Să nu avem guvern, să fie două propuneri succesive respinse. Nu-i poate opri nimeni să le organizeze deodată, în aceeași zi, dar mai bine ar fi în preajma localelor decât odată cu acestea, pentru că vor fi 5 buletine de vot – pentru Senat, Camera Deputaților, primar, Consiliul Local și Consiliul Județean, ceea ce este mult. Vorbim în ultima vreme de analfabeții funcțional, păi dacă e așa, îi chemi să voteze pe 5 buletine odată?”, a declarat, pentru Mediafax, Zegrean.

În ceea ce privește o decizie a CCR din 2012 legată de organizarea a două scrutinuri în aceeași zi, Zegrean a explicat că este vorba despre o recomandare pentru că nu se pot interzice două tipuri de alegeri deoarece „Parlamentul face ce vrea el”.

„În 2012 a fost altceva. S-a dorit devansarea alegerilor parlamentare care să se organizeze în aceeași zi cu cele locale, or nu se poate reduce mandatul parlamentarilor decât în situația de dizolvare a Parlamentului, altfel nu se poate”, a precizat fostul președinte al CCR.

Ludovic Orban a anunțat, vineri, după discuțiile purtate cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, că a convenit cu șeful statului începerea procedurilor pentru declanșarea alegerilor anticipate. Premierul susține că a stabilit cu Klaus Iohannis ca alegerile anticipate să aibă loc odată cu localele.

Întrebat dacă își va da demisia, premierul a susținut că vor fi aplicate cele mai bune soluții pentru declanșarea alegerilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?