Zetea anunță: PSD va depune moțiune dacă Guvernul își asumă răspunderea pe primari în două tururi

Publicat: 16 12. 2019, 12:53

„PSD nu va face o opoziție așa cum a făcut-o, de exemplu PNL sau USR în ultimii ani de zile. Adică nu vom hărțui Guvernul doar de dragul de a avea scandal politic în România. Nu vom depune moțiuni de cenzură doar de dragul de a avea o moțiune de cenzură. Sigur că vom face opoziție, iar dacă vor fi lucruri neconstituționale pe care le vom constata vom acționa. Vom depune o moțiune de cenzură, de exemplu, doar dacă Guvernul va veni să își asume răspunderea pe modificarea legislației electorale.. Dacă își va asuma, de exemplu, răspunderea pe Legea bugetului de stat, care este cea mai importantă lege din România, substituindu-se din nou Parlamentului, vom depune o sesizare la Curtea Constituțională, pentru a arăta greșelile pe care le face PNL la guvernare”, a spus Gabriel Zetea, la finalul Biroului Permanent al PSD.

Și UDMR a anunțat că nu exclude o moțiune de cenzură la adresa Cabinetului Orban, dacă Guvernul adoptă o OUG privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Dan Barna i-a cerut, marți, premierului Ludovic Orban să nu cedeze la șantajul PSD cu moțiunea de cenzură în cazul asumării răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi. Liderul USR consideră că moțiunea de cenzură nu ar avea șanse să treacă.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că, în cazul în care proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece în Parlament, atunci Guvernul va lua alte măsuri. Ea a precizat că opțiunea unei moțiuni de cenzură există în orice moment.