Zgonea: Demisia din Parlament a lui Mihail Boldea a ajuns la Secretariatul General al Camerei
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, marți, că, demisia deputatului Mihail Boldea a ajuns la Secretariatul General al acestei instituții, el arătând că aceasta va intra în plen săptămâna viitoare, când se va lua act de document.
„Demisia a ajuns la Secretarul General. Demisia urmează procedura normală, se ia act de ea în plen. Săptămâna viitoare când se va deschide plenul va fi transmisă”, a spus Zgonea.
El a precizat că Biroul Permanent al Camerei a decis ca miercuri și joi să fie zile dedicate lucrului în comisii, urmând ca plenul să se reunească cel mai devreme săptămâna viitoare.
Deputatul Mihail Boldea, încarcerat la Galați, și-a trimis, luni, din arest, demisia din Parlament, au declarat, pentru „Gândul”, reprezentanți de la biroul președintelui Camerei Deputaților.
Boldea este arestat preventiv de la sfârșitul lui martie acest an.
El a fost trimis în judecată, la sfârșitul lunii iunie, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciu Teritorial Galați, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.