Prima pagină » Știri politice » Zgonea: Sunt convins că bugetele pentru Educație și Sănătate vor crește începând din 2014

Zgonea: Sunt convins că bugetele pentru Educație și Sănătate vor crește începând din 2014

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, se declară convins că domeniile Educației și Sănătății vor primi mai mulți bani de la buget începând cu anul 2014, potrivit unui comunicat transmis duminică de PSD.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, se declară convins că domeniile Educației și Sănătății vor primi mai mulți bani de la buget începând cu anul 2014, potrivit unui comunicat transmis duminică de PSD.

„Sunt convins că bugetele pentru Educație și Sănătate vor crește începând din 2014. Este o măsură ce face parte din strategia Guvernului de a sprijini cele două domenii de activitate prioritare pentru societatea românească”, menționează Valeriu Zgonea, conform sursei citate.

În comunicat se mai arată că președintele Camerei Deputaților subliniază că, până în acest moment, Guvernul și-a respectat angajamentele asumate față de români.

„De când am venit la guvernare am reîntregit pensiile și salariile, am deblocat angajările în sistemul de stat, cu precădere în domeniile Educației și Sănătății, am majorat pensiile, iar din 2014 le majorăm iar cu aproape 4%, am înregistrat o creștere de 5% față de iulie 2012, în sistemul Educației și Sănătății ajungând până la 8% creșteri salariale. Românii trebuie să aibă încredere că și de acum înainte vom face tot ce ne stă în putință să ducem la bun sfârșit angajamentele asumate”, mai arată Zgonea.

 

Autor