Prima pagină » Știri politice » Zgonea: Susținem fără rezerve Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană

Zgonea: Susținem fără rezerve Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană

Zgonea:  Susținem fără rezerve Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că România susține fără rezerve R.Moldova în parcursul european și până la sfârșitul anului Birourile Permanente ale Camerei și Parlamentului moldovean vor avea o reuniune la Chișinău, în care va fi propus un acord de cooperare.

Valeriu Zgonea a avut o întâlnire cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, în care au avut „o discuție deschisă” cu privire la susținerea de care se bucură Republica Moldova în parcursul european din partea României.

„Susținem fără rezerve Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană”, a declarat Zgonea, arătând că România va sprijini tehnic din toate punctele de vedere R.Moldova la Vilnius.

„Până la sfârșitul anului o să avem o reuniune a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Parlamentului Republicii Moldova la Chișinău, în care cele două Birouri Permanente să propună un acord palpabil, concret, astfel încât în urma experienței noastre europene să rezulte un parlamentar moldovean mai bine pregătit în acquis-ul comunitar mai aproape de cetățean”, a adăugat Zgonea.

El a spus că i-a arătat președintelui Parlamentului Republicii Moldova că angajamentele Guvernului României rămân aceleași și în privința gazoductului Iași-Ungheni, interconectării energetice, pentru a scădea prețurile și a crea noi locuri de muncă.

Igor Corman a declarat că Republica Moldova apreciază foarte mult sprijinul constant din partea României pentru integrarea europeană și că „relațiile moldo-române se dezvoltă într-o albie firească, este o relație matură pe proiecte concrete”.

„Ar trebui să avem cât mai multe poduri peste Prut de flori, dar și de piatră”, a mai spus Corman.

Oficialul moldovean a mai arătat că i-a adresat președintelui Camerei invitația de a face o vizită la Chișinău pentru semnarea protocolului de colaborare.