ZIUA DIPLOMAȚIEI | Klaus Iohannis trasează sarcini. Ce se întâmplă cu Visa Waiver și spațiul Schengen?
Cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române, președintele Klaus Iohannis i-a primit la Cotroceni pe șefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare și pe directorii Institutelor culturale românești. Cum spune tradiția, președintele României a transmis obiectivele de politică externă ale țării și a trasat sarcini diplomaților români din străinătate.
Pentru președintele României, „o politică externă fermă înseamnă, în primul rând, să rămânem de neclintit în promovarea valorilor noastre”.
Întreaga istorie a diplomației române moderne și succesele sale sunt legate de continuitatea obiectivelor și a susținerii valorilor noastre. De aceea, este necesară menținerea clarității strategice și a acțiunii hotărâte în implementarea unei politici externe coerente, principiale și previzibile, pe baza celor trei piloni esențiali, bine-cunoscuți. Mă refer la creșterea profilului României în cadrul Uniunii Europene și în cadrul NATO și la întărirea și extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.
Reuniunea de anul acesta are ca temă „O politică externă fermă a României: gestionând provocările și maximizând oportunitățile”. Evenimentul se desfășoară în format fizic, după ce ultimele trei ediții s-au derulat în mediul online.
Ce priorități are România privind aderarea la Schengen?
România are în așteptare „dosarul Schengen”, așa cum de nenumărate ori a denumit președintele aderarea României. Iohannis spune că acest obiectiv trebuie atins.
Aderarea României la spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare. Locul României este în spațiul Schengen, iar acest obiectiv trebuie să fie atins, atât în baza performanțelor noastre recunoscute, cât și ca o confirmare a faptului că Uniunea este capabilă să răspundă necesității de coeziune, reziliență și securitate sporită, a spus președintele României.
Ce se întâmplă cu Visa Waiver?
O altă prioritate a României este menținerea și întărirea relației transatlantice, a afirmat președintele. Avem un Parteneriat Strategic cu SUA care „reprezintă un pilon a cărui relevanță se reconfirmă și se consolidează”.
Politic vorbind, România a devenit, în contextul războiului din Ucraina, unul dintre principalii aliați ai SUA în Europa. Cu toate acestea, a rămas unul dintre puținele state europene care nu au fost incluse în programul de acces în SUA fără vize.
Președintele Iohannis promite că va acționa pentru acest obiectiv.
Vom continua să acționăm împreună cu partenerii americani pentru obiectivul comun de accedere a României în Programul Visa Waiver.
Aderarea României la OCDE rămâne un obiectiv major de politică externă.
După intrarea în NATO și Uniunea Europeană, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de țară pentru România, în perioada următoare. Președintele Iohannis le-a cerut diplomaților români să se implice cu toată seriozitatea.
Pe o altă dimensiune de acțiune, aderarea României la OCDE rămâne un obiectiv major de politică externă. Veți continua să vă implicați, cu toată seriozitatea, în avansarea acestui proces. Acesta presupune și o transformare internă a politicilor, a practicilor și a legislației, dar care ne va aduce beneficii clare, și încurajez toate instituțiile interne să rămână implicate și active pe acest dosar strategic.
Reamintim că România a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016.
La reuniunea ministerială a Consiliului OCDE din luna iunie 2022 a fost adoptată Foaia de Parcurs pentru România, odată cu cele pentru alte patru state candidate – Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru, conform MAE. Următorul pas îl reprezintă ca România să transmită răspunsurile la chestionarele tematice ale Comitetelor OCDE.
În 2024, românii trebuie să poată vota în condiții bune
Președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre scrutinele electorale din anul 2024 și le-a transmis ambasadorilor și consulilor români în străinătate să se implice pentru o bună organizare.
Ne aflăm în pragul unui an electoral care va presupune desfășurarea a trei procese electorale în care veți fi implicați – două naționale și unul european. Aceste procese electorale nu sunt doar un exercițiu administrativ, sunt expresia democrației în sine. De aceea, vă solicit să depuneți toate eforturile pentru ca toți cetățenii români, oriunde s-ar afla, să își poată exercita dreptul de vot în cele mai bune condiții.
În anul 2024, românii vor merge la vot pentru alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Foto: Administrația Prezidențială