Ziua în care Liviu Dragnea a devenit simplu membru de partid. Vicepreședinte PSD: „Trăim vremuri mizerabile”
This browser does not support the video element.
De la primă oră pesediștii află că Liviu Dragnea este condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul referendumul. Dragnea se întâlnește la guvern cu premierul Ponta și cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Vin împreună la partid, unde transmit deciziile luate: Dragnea se retrage din funcția de ministru al Administrației și Dezvoltării Regionale, dar și din cea de președinte executiv. De altfel, Dragnea anunțase că va lua aceste decizii înaintea sentinței.
La scurt timp, apar primele semne de întrebare: Dragnea și-a dat demisia din funcția de președinte executiv sau doar și-a depus mandatul în fața conducerii PSD, care îi poate cere să rămână în funcție. Dragnea susține că nu se răzgândește asupra celor două demisii, dar poate fi util în continuare partidului. Vine cu un argument solid: agenda telefonului său s-a umplut de mesaje de susținere din partea colegilor de partid. Numai liberalii nu par să mai fie alături de fostul lor aliat, iar Dragnea le bate obrazul pentru acest lucru.
Premierul Ponta prezintă strategia PSD după condamnarea lui Dragnea: decizia judecătorilor trebuie respectată, dar poate fi contestată.
Ponta introduce în opinia publică, dar și în cea de partid, ideea că Liviu Dragnea a fost condamnat pentru că s-a inițiat demersul de suspendare a președintelui Băsescu, nu pentru neregulile din ziua votului. Afirmă că trebuiau condamnați toți cei care au susținut suspendarea lui Traian Băsescu.
„Am văzut decizia Curții Supreme, este o decizie simbolică de condamnare din punct de vedere juridic a unei acțiuni politice, suspendarea președintelui Băsescu și referendumul, practic a celor 7,4 milioane de români care au votat, și a liderilor domnul Dragnea are ghinionul de a fi singurul acuzat în dosar, decizia a fost luată de toți liderii PSD, PNL și un număr mare de parlamentari”, susține Victor Ponta.
Corul contestarilor este multiplicat din interiorul partidului.
„Ce mai înseamnă statul de drept? Un cetățean care a îndemnat populația să nu iasă la vot deși legea interzice împiedicarea, prin orice mijloace, deci inclusiv declarații, a exercitării dreptului la vot și care avea interesul direct și personal să își păstreze funcția de președinte, a ordonat să se facă dosar penal unui alt cetățean care a chemat populația să voteze. Iar rezultatul, sa nu uitam, a fost 80 la suta in defavoarea celui care se tinea cu dintii de scaun. Si s-a reusit chiar o condamnare . De către o instanță a „statului de drept”! Mi se pare că trăim vremuri mizerabile, în care legea, de cele mai multe ori proastă, duce la interpretări halucinante!”, este mesajul transmis pe Facebook de Olguța Vasilescu.
Ea se întreabă de ce Adriean Videanu „nu a fost nici măcar cercetat în aceeași speță”.
„Doar a fost primul care a folosit programul informatic de numărare a voturilor. Sau el nu prezintă niciun pericol? Declar public că nu sunt de acord cu demisia lui Liviu Dragnea din funcțiile de partid”, este poziția vicepreședintei PSD.
Și Codrin Ștefănescu s-a declarat alături de Liviu Dragnea.
„Sentința de astăzi în cazul lui Liviu Dragnea pune, în mod clar, sub semnul întrebării acest drept fundamental pentru democrație, obținut în decembrie `89, cu jertfe omenești”, afirmă și Ștefănescu.
El repetă mesajul lansat de Ponta privind condamnarea în fapt a referendumului.
„Decizia de suspendare a lui Traian Băsescu a fost luată de noi toți, liderii USL, făcând campanie împreună, iar acest lucru nu îl regretăm nicio secundă. Și asta pentru că aceasta a fost o hotărâre luată împotriva unui regim toxic pentru România, cu atât mai mult cu cât a fost susținută de 7, 4 milioane de români al căror vot a fost anulat de o decizie politică a Curții Constituționale. Sunt alături de Liviu Dragnea și eu, și Organizația PSD București, iar luni, în cadrul ședinței Biroului Politic Permanent, împreună cu Victor Ponta vom hotărî cu toții ce putem face pe viitor pentru ca PSD să poată participa la alegeri”, este mesajul transmis de Ștefănescu.
Olguța Vasilescu reamintește că liberalii, alături de pesediști, au semnat la Murghiol o declarație comună în 2012 pentru susținerea lui Liviu Dragnea, acuzat la vremea aceea în dosarul Referendumul.
„Considerăm inacceptabilă o acțiune de poliție politică care urmărește inducerea unei stări de teroare în rândul membrilor și simpatizanților USL. Vom depune toate eforturile pentru a demonstra adevărul și pentru a veni în apărarea Secretarului General al PSD Liviu Dragnea, a primarilor, a militanților și a cetățenilor în această operațiune de hărțuire fără precedent. Ne autodenunțăm ca fiind cu toții implicați în campania de la Referendum”, se arată în Rezoluție.
Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, a declarat că PSD Olt este alături atât uman cât politic de Liviu Dragnea. El a precizat că decizia privind viitorul lui Dragnea în partid va fi luată de Biroul Permanent Național.