România, în CAMPANIE electorală. PRINCIPALII candidați la prezidențiale și promisiunile lor electorale

Publicat: 25/10/2024, 16:30
Actualizat: 25/10/2024, 17:41

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale a început vineri 25 octombrie, la ora 00:00, şi se va încheia sâmbătă 23 noiembrie, la ora 07:00. Principalii candidații, cotați cu șanse să ajungă în turul 2 sunt: Marcel Ciolacu – PSD, Nicolae Ciucă – PNL, Elena Lasconi – USR, George Simion  – AUR și independentul Mircea Geoană. 

Fotoreporterii Gândul au făcut un tur al Capitalei înainte de startul campaniei electorale pentru a vedea câți dintre candidați mai aveau în locuri publice afișe mari sau bannere. Cele mai multe erau ale Elenei Lasconi și, foarte rar, ale candidaților Nicolae Ciucă, George Simion, Mircea Geoană și Ludovic Orban. Imagini în GALERIA FOTO.

Începând de vineri, prima zi a campaniei electorale, candidații la alegerile prezidențiale 2024 nu mai pot avea pe străzi sau în alte locuri publice bannere, mesh-uri, corturi sau pavilioane publicitare, panouri publicitare fixe sau mobile, steaguri publicitare și nici publicitate luminoasă.

Candidații la alegerile prezidențiale pot folosi pentru promovare stradală doar afișe electorale cu dimensiuni de cel mult de 50 30 cm, broșuri, pliante și alte materiale tipărite din aceeași categorie.

Marcel Ciolacu, candidatul PSD – „Calea sigură pentru România”

Marcel Ciolacu este cotat în toate sondajele cu cele mai mari șanse să intre în turul 2 și chiar să câștige alegerile prezidențiale 2024.

„Calea sigură pentru România” este sloganul sub care liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale. Programul electoral al lui Marcel Ciolacu, AICI.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, candidat la alegerile prezidențiale 2024 (Sursa: Alexandra Pandrea / Gândul)

Principalele teme ale candidatului PSD sunt legate de reindustrializarea României, combaterea consumului de droguri, modernizarea armatei, fără introducerea serviciului militar obligatoriu, promisiunea că România nu va fi atrasă în niciun război, dar și combaterea declinului demografic.

Vă propun, așadar, o reindustrializare modernă și competitivă, în care expertiza și inovația privată să fie stimulate prin capital de stat. (…)

Pedeapsa (pentru consumul de droguri – n.r.) nu rezolvă dependența, ci tratamentul, iar trei afișe și două broșuri expirate nu înseamnă prevenție. (…)

Da, ne vom moderniza armata și vom investi în industria de apărare, pentru că este firesc să o facem. Dar modernizarea armatei nu înseamnă serviciu miliar obligatoriu, ci profesioniști (…)

Cea mai mare provocare a României, care atinge însăși esența viitorului nostru este declinul demografic al națiunii noastre”, au fost pricipalele mesaje ale lui Marcel Ciolacu la evenimentul de lansare a programului său prezidențial.

Nicolae Ciucă, candidatul PNL – „În slujba țării”

În majoritatea sondajelor , Nicolae Ciucă nu ar ajunge în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024, chiar dacă Partidul Național Liberal (PNL) a obținut al doilea scor după PSD, la nivel național, la alegerile locale din iunie.

„În slujba țării” este sloganul de campanie al lui Nicolae Ciucă. Programul prezidențial a fost lansat sub numește „România prosperă și sigură”.  Mai multe despre programul lui Nicolae Ciucă, AICI.

Nicolae Ciucă, președintele PNL, candidat la alegerile prezidențiale 2024

Principalele mesaje abordate de candidatul PNL sunt: ruperea de PSD, menținerea României în zona stabilității și distanțarea de partidele populiste/extremiste, sprijin pentru Ucraina, menținerea cotei unice și a pragului de impozitare la microîntreprinderi, învățământul dual, dar și relansarea încrederii electoratului în politicieni.

Eu, cu PSD, nu mai fac guvernare. (…) Vedem ascensiunea populismului și extremismului, valorile democratice sunt amenințate. (…)

PNL se opune public scăderii pragului de impozitare la microîntreprinderi. (…)

România trebuie să participe la reconstrucția Ucrainei. (…)

Voi susține generalizarea a două programe create de PNL: Programul «Masă sănătoasă» și învățământul dual profesional. (…) Voi lucra zi de zi convins că am datoria de a nu pierde încrederea românilor care m-au votat și pentru a câștiga încrederea celor care nu m-au votat”, au fost principalele mesaje ale lui Nicolae Ciucă de la evenimentul de lansare a programului prezidențial.

George Simion, candidatul AUR – „Președintele celor mulți”

George Simion este cotat în unele sondaje cu șanse de a intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024.

„Președintele celor mulți” este sloganul de campanie al lui George Simion. Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) are în programul electoral construcția de case pentru români de la 35.000 de euro. Principalul program al candidatului AUR este intitualat Planul Simion.

George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor, candidat la alegerile prezidențiale 2024

Cred în viabilitatea acestui proiect. (…) Îmi doresc ca toţi românii să fie proprietari pe pământul lor, pe casa lor. Românii sunt proprietari chiar mai mult decât media europeană. Doar că proprietari sunt părinţii, bunicii noştri, generaţia mea, nu, stă în chirii sau este îndatorată la bănci.

Propunem refinanţarea tuturor creditelor imobiliare, în funcţie de suprafaţa pentru care românii s-au îndatorat”, spunea George Simion la lansarea planului său, în luna iunie.

Elena Lasconi, candidatul USR – „O Românie pentru toți, nu doar pentru unii”

Noua președintă a Uniunii Salvați România (USR) are șanse mici să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale, conform majorității sondajelor de opinie.

„O Românie pentru toți, nu doar pentru unii” este principalul slogan de campanie al Elenei Lasconi.

Elena Lasconi, președintele Uniunii Salvați România, candidat la alegerile prezidențiale 2024 (Sursa: Mediafax Foto)

Se pare că sloganul Elenei Lasconi a fost copiat dintr-un manifest al Partidului Laburist din Marea Britanie, din 2017: „For the many, not the few”. Sloganul folosit de către reprezentanții laburiștilor, „Pentru cei mulți, nu pentru puțini”, a fost extras din Constituția aceleiași formațiuni politice, din 1995, și are implicații adânci în istoria partidelor de stânga. Expresia a devenit  slogan pentru Partidul Laburist din septembrie 2015, când Jeremy Corbyn a fost ales lider al formațiunii politice.

Elena Lasconi și-a axat discursurile de candidat pe asigurarea unor venituri decente pentru angajați, schimbarea sistemului de educație, îmbunătățirea sistemului de sănătate, dar a lansat și mesaje precum ”apărare a democrației și a statului de drept” sau consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și cu NATO.

După ce și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale 2024, Elena Lasconi s-a confruntat cu câteva controverse, printre care studiile pe care le-a trecut în CV și poziția pro-familie tradițională în cadrul referendumului din 2018, urmată de reacția dură a fiicei sale, membră a comunității LGBTQ+, care s-a declarat ”dezgustată și dezamăgită” de mama sa, pe care a susținut-o în cariera politică și s-a dovedit a fi ”homofobă”.

Mircea Geoană – „Independent | Viziune | Respect”

Fostul secretar general adjunct al NATO, candidat independent la alegerile prezidențiale 2024, este cotat, în unele sondaje, cu șanse bune să ajungă în turul doi.

„Independent | Viziune | Respect” este sloganul cu care Mircea Geoană și-a început campania electorală.

Mircea Geoană încearcă să se prezinte drept „independent”, o poziție pe care o consideră marele său atu în această cursă prezidențială, deși a fost președinte al PSD și este cunoscut pentru experiența sa politică în cadrul social-democraților, fiind învins în alegerile din 2009 de fostul președinte Traian Băsescu.

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale 2024

Principalele mesaje abordate de Mircea Geoană în discursurile sale au fost: independența față de partidele politice, prosperitate economică și parteneriat cu mediul de afaceri, educație și sănătate modernă, o Românie respectată și influentă în Europa, dar și combaterea corupției.

Potrivit site-ului său de campanie, Mircea Geoană a ales să candieze la Președinție din următoarele considerente:

Pentru a fi Președintele oamenilor, nu al partidelor. Pentru a putea pune țara înaintea partidelor și a fi scut pentru cetățeni în fața statului ineficient și hărțuitor.

 Pentru a fi liber să lupt cu incompetența, corupția și stagnarea din politică – singura cale de a aduce statul pe un făgaș al competenței, al cinstei și al eliberării potențialului națiunii noastre.

Pentru a pune economia și societatea pe un drum al dezvoltării, al dialogului și al respectului dintre noi și pentru noi.

Pentru a pune întreaga mea experiență la muncă, pentru ca România să fie respectată, iar politica noastră externă să contribuie la pacea, securitatea și prosperitatea românilor”.

Cum se pot promova candidații la prezidențiale și ce le este interzis să facă

Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video care îndeplinește următoarele condiții:

  • se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat;
  • este utilizat în perioada campaniei electorale pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, respectiv 25 octombrie – 23 noiembrie, ora 07:00;
  • are obiectiv electoral și se adresează publicului larg;
  • depășește limitele activității jurnalistice de informare a publicului.

 Materiale de propagandă electorală PERMISE:

  • afișe electorale cu dimensiuni de cel mult de 500 mm o latură și 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură, conform dispozițiilor art. 41 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală gratuit sau contra cost, în condițiile art. 40 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României din anul 2024;
  • publicitate în presa scrisă;
  • materiale de propagandă electorală online;
  • broșuri, pliante și alte materiale tipărite din aceeași categorie.

Potrivit BEC, materialele tipărite din aceeași categorie cu broșurile și pliantele sunt cele pe suport hârtie, precum calendare, fluturași și altele asemenea.

Materiale de propagandă electorală INTERZISE:

  • utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie, imagini ale candidaților, precum şi cu orice alte referiri la competitorii electorali;
  • utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar;
  • spectacole, serbări, focuri de artificii etc.;
  • bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.

Datele alegerilor prezidențiale 2024:

  • 25 octombrie – începerea campaniei electorale;
  • 6 noiembrie –  termenul-limită pentru stabilirea sediilor secțiilor de votare din străinătate;
  • 9 noiembrie – desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare din țară și a locțiitorului acestuia;
  • 22 noiembrie (între orele 12.00-21.00) – prima zi a votării în străinătate;
  • 23 noiembrie, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale;
  • 23 noiembrie (între orele 07.00-21.00) – a doua zi a votării în străinătate;
  • 24 noiembrie (între orele 07.00-21.00) – ziua votării în țară și în străinătate.

CITEȘTE ȘI:

STARTUL campaniei electorale pentru alegerile PREZIDENȚIALE. Ce urmează până la votul decisiv

Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...