Barack Obama: Declarațiile lui Vladimir Putin despre Crimeea nu înșeală pe nimeni
Declarațiile președintelui rus, Vladimir Putin, despre Crimeea nu „înșeală pe nimeni”, afirmă președintele SUA, Barack Obama, subliniind că atitudinea Rusiei față de Ucraina nu va face decât să „îndepărteze” Kievul.
„Ingerințele ruse în Ucraina nu fac decât să îndepărteze această țară de Rusia”, a declarat Obama, citat de AFP.
„Din punctul de vedere al Statelor Unite, al Uniunii Europene și al aliaților noștri, acțiunile Rusiei încalcă dreptul internațional. „Știu că președintele Putin pare să aibă o interpretare diferită, dar afirmațiile lui Vladimir Putin despre Crimeea nu înșeală pe nimeni. Dacă Rusia va interveni militar, se va expune riscului diminuării influenței în regiune”, a spus Obama.
Vladimir Putin a declarat că analizează opțiunile care i se oferă în criza din Ucraina.
„Comunitatea internațională a condamnat încălcarea de către Rusia a integrității teritoriale și suveranității Ucrainei. Am condamnat intervenția în Crimeea. Facem apel la detensionarea situației și la trimiterea imediată a unor observatori internaționali pe teren”, a spus Obama.