Comisia Europeană prezintă un plan de ajutor financiar pentru Ucraina

Comisia Europeană prezintă un plan de ajutor financiar pentru Ucraina
Publicat: 04/03/2014, 18:05
Actualizat: 08/02/2019, 14:42

„Colegiul comisarilor urmează să ajungă la un acord în legătură cu planul de ajutor”, a declarat Pia Ahrenkilde-Hansen.

Executivul european are în vedere mai multe scenarii pentru acordarea unui ajutor financiar Ucrainei, aflată în pragul falimentului. În acest sens, Comisia colaborează cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care ar urma să acorde cea mai mare parte a ajutorului financiar.

Noua putere de la Kiev a afirmat că are nevoie de 35 de miliarde de dolari pentru doi ani și că așteaptă din partea FMI un ajutor de 15 miliarde de dolari pentru acest an.

Sumele sunt însă mult sub cele discutate la Bruxelles, unde Acordul de Asociere propus de UE Ucrainei urma să fie însoțit de o sumă de aproximativ 610 milioane euro.

Mobilizarea altor fonduri europene ar permite însă obținerea altor câteva sute de milioane de euro, aproximativ 500 de milioane, potrivit unor cifre care nu au fost confirmate.

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat săptămâna trecută că europenii au în vedere un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina. Potrivit unei surse europene, această sumă corespunde sumei totale prevăzute pentru Ucraina în bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

O misiune de experți de la Comisia Europeană a sosit luni la Kiev, pentru a evalua sprijinul financiar de care are nevoie Ucraina. Misiunea UE va rămâne la Kiev aproximativ o săptămână și este în legătură strânsă cu echipa FMI, care a ajuns marți în capitala Ucrainei.

Duminică, miniștrii de Finanțe din țările membre G7 au subliniat că FMI este „cel mai bine pregătit” pentru a susține financiar Ucraina.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?