Prima pagină » Proteste în Ucraina » Cum a convins ministrul polonez de Externe opoziția să semneze acordul cu Ianukovici: „Veți fi cu toții morți!”. VIDEO

Cum a convins ministrul polonez de Externe opoziția să semneze acordul cu Ianukovici: „Veți fi cu toții morți!”. VIDEO

Cum a convins ministrul polonez de Externe opoziția să semneze acordul cu Ianukovici:
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, care poate fi considerat eroul negocierilor de la Kiev, a fost filmat spunându-i unui lider al opoziției că, dacă nu vor semna acordul cu Ianukovici, vor muri cu toții.

„Veți fi cu toții morți!” – acesta este avertismentul „eroului” negocierilor de la Kiev,  Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de Externe. Sikorski a fost surprins de camerele de luat vederi avertizând un lider al opoziției că refuzul semnării unui acord cu Ianukovici, după câteva zile sângeroase, este echivalent cu o condamnare la moarte, conform The Guardian: „Dacă nu veți susține asta (înțelegerea, n. red) veți răspunde în fața legii marțiale. Veți fi cu toții morți!”.

Într-un scurt interviu acordat ulterior itv.com, ministrul de Externe polonez Radoslaw Sikorski a explicat afirmațiile făcute în urma negocierilor cu președintele ucrainean Viktor Ianukovici. El a precizat că posibilitatea aplicării legii marțiale „a fost cât de poate de reală”, adăugând că, din informațiile pe care le are, armatei i s-a ordonat să intervină.

„După cum vedeți, este aproape miraculos. La câteva minute după ce acordul a fost semnat, polțiștii au plecat”, a adăugat Sikorski după ce Ianukovici și reprezentanții opoziției au semnat, în prezența mediatorilor europeni, un acord de ieșire din criză, care prevede concesii importante din partea puterii.