Elveția a blocat averile mai multor ucraineni, inclusiv averea unui fiu al lui Ianukovici
Printre celelalte persoane vizate de ordonanța federală elvețiană se află și fiul fostului premier Mikola Azarov, Oleksii.
Numele lui Oleksandr Iakimenko, fostul șef al serviciilor ucrainene de securitate, Artem Pcionka, fiul fostului procuror general ucrainean, și a doi foști consilieri ai lui Viktor Ianukovici se află de asemenea pe lista de nouă persoane stabilită de către autoritățile elvețiene.
Elveția a adoptat deja măsuri privind blocarea averilor altor ucraineni, la sfârșitul lui februarie.
Confederația helvetică a decis să blocheze averile și resursele economice ale lui Viktor Ianukovici și fiului său Aleksandr, alături de cele aparținând altor 18 foști oficiali, inclusiv 11 foști miniștri. Valoarea fondurilor nu a fost divulgată.
În cazul în care averile sunt de origine ilicită, ele vor fi restituite Ucrainei, a precizat Guvernul elvețian.
Este necesar, însă, ca mai întâi fostul președinte și anturajul său să fie condamnați penal în acest sens.
Elveția s-a declarat pregătită să colaboreze îndeaproape cu autoritățile ucrainene, cu scopul de atinge acest obiectiv cât mai rapid posibil.