Prima pagină » Proteste în Ucraina » Iulia Timoșenko anunță că va merge la Donețk

Iulia Timoșenko anunță că va merge la Donețk

Iulia Timoșenko anunță că va merge la Donețk
Iulia Timoșenko, liderul partidului Batkivșcina și fost premier al Ucrainei, a cerut autorităților să reacționeze în mod adecvat față de evenimentele care au loc la Donețk, afirmând că va pleca urgent către acest oraș, situat în sud-estul Ucrainei, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.

Într-un comunicat publicat de serviciul de presă al Batkivșcina, Timoșenko a declarat că evenimentele din estul Ucrainei sunt văzut ca o „confiscare de către separatiști” a clădirilor administrațiilor regionale din Donețk și Harkov și departamentului Serviciului ucrainean de securitate din Luhansk.

Timoșenko a declarat că ea crede că serviciile speciale ruse sunt implicate în aceste evenimente, reiterând că acestea încearcă să „anexeze partea de est a Ucrainei conform scenariului Crimeei”.

Timoșenko a cerut ca autoritățile „să ia măsuri eficiente” și să „prevină astfel de evenimente pe viitor”.

„Nu numai legea, ci și societatea ucraineană este de partea voastră acum”, a declarat ea.