UE retrage vizele și blochează conturile unor oficiali din Ucraina
„Am luat decizia, în strânsă cooperare cu cei trei miniștri care negociază la Kiev, să procedăm foarte rapid, în următoarele ore, la retragerea vizelor și blocarea averilor celor care sunt pătați de sânge”, a declarat Emma Bonino, ministrul italian de Externe.
Miniștrii de Externe din Germania, Franța și Polonia negociază cu Administrația Viktor Ianukovici și cu liderii opoziției un plan pentru depășirea crizei din Ucraina, anunță surse diplomatice europene citate de AFP. Cei trei miniștrii, veniți joi la Kiev, au decis prelungirea vizitei, până vineri, în efortul de a detensiona situația.
Inițial, Laurent Fabius (Franța), Frank-Walter Steinmeier (Germania) și Radoslaw Sikorski (Polonia) urmau să revină la Bruxelles joi după-amiază pentru a participa la o reuniune de urgență pe tema situației din Ucraina.
„Cei trei miniștri vor rămâne la Kiev pentru moment, în contact cu Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton”, a precizat un diplomat european.