Prima pagină » Proteste în Ucraina » Vladimir Putin: Relațiile dintre Rusia și SUA nu trebuie să fie afectate de criza din Ucraina

Vladimir Putin: Relațiile dintre Rusia și SUA nu trebuie să fie afectate de criza din Ucraina

Vladimir Putin: Relațiile dintre Rusia și SUA nu trebuie să fie afectate de criza din Ucraina
Președintele rus, Vladimir Putin, i-a spus, vineri, președintelui american, Barack Obama, că relațiile dintre Rusia și Statele Unite nu trebuie să fie afectate de dezacordurile pe tema crizei din Ucraina, a anunțat Kremlinul, citat de AFP.

„Președintele Rusiei a amintit importanța relațiilor americano-ruse pentru asigurarea stabilității și securității în lume. Aceste relații nu ar trebui să fie sacrificate din cauza unor probleme internaționale izolate, deși extrem de importante”, a anunțat Kremlinul într-un comunicat.

Mai devreme, Casa Albă a anunțat că Obama și Putin au discutat timp de 60 de minute la telefon, la câteva ore după ce Statele Unite au introdus restricții de vize și au deschis calea pentru adoptarea unor posibile sancțiuni, ca reacție la acțiunile Rusiei în Ucraina.

„Președintele Obama a insistat asupra faptului că Rusia acționează încălcând suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce ne-a determinat să adoptăm măsuri de represalii, în coordonare cu partenerii noștri europeni”, a adăugat Casa Albă.

Recomandarea video

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!