15 ani de la aderarea României la NATO, în teatrul de operații politicianiste din Parlament
Simțeam nevoia de ceva măreț, intens, serios, grav și, în loc să mă uit la „Șefi la cuțite”, m-am așezat tacticos să văd „ședința comună solemnă a Senatului și Camerei Deputaților dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO și a 70 de ani de la înființarea NATO”.
Am nimerit într-un teatru de operații politicianiste, sub un schimb de focuri.
De ce nu s-au putut umple aleșii neamului de solemnitate? Fiindcă, de când au luat banii de la Buget pe martie, nu mai încape nimic, după cum urmează:
PSD – 7.597.299,16 lei noi
PNL – 3.480.796,01 lei noi
USR – 1.023.607,55 lei noi
ALDE – 756.587,15 lei noi
PMP – 492.650,04 lei noi.
Cât despre președintele Iohannis – s-a dezlănțuit, fiindcă nu se știe când îi mai prinde în plen, între un golf și-o navetă.