A înnebunit Bashar al-Assad?

Câteva date certe decupate din puzderia știrilor propagandistice.

De la bun început, e de știut că, atunci când în perimetrul Siria-Irak se vorbește despre atacuri aeriene, trebuie exclus autointitulatul Stat Islamic și grupările teroriste care au de toate mai puțin aviație. Poate fi vorba doar despre avioanele Coaliției, de avioanele armatei lui Bashar al-Assad, de cele ale Rusiei sau de ale Turciei. Locul – Idlib – oferă o indicație prețioasă: acolo se află, de multă vreme, fieful forțele anti-Assad, având mai nou ca pivot gruparea teroristă An-Nusra. Prin urmare, avioanele Coaliției n-ar fi avut ce căuta deasupra, în schimb se știe că rebelii sunt bombardați din ce în ce mai des de armata guvernamentală și de ruși. Astfel încât știrea de ieri începe să se așeze în context.

Azi dimineață, pe lângă șuvoaiele înfierărilor vehemente din toate părțile, au curs și primele informații. Bombardamentele asupra Khan Shaykhun au fost executate de aviația siriană a lui Bashar al-Assad și nu s-au oprit după atacul chimic (amănunt care poate deveni important). Lucrurile par a fi clare: atacul chimic a fost executat de armata guvernului de la Damasc. Doar că asta pare, în actualele condiții, o demență feroce.

Președintele Siriei e în situația cea mai bună de când a început războiul civil. Cu ajutorul lui Putin, al iranienilor și al Hezballah, repune teritorii sub control, devine din parte a problemei parte a soluției. Liderii europeni îi contestă încă, dar din ce în mai moale, rolul în perioada post-conflict care se pregătește. Odată cu instalarea președintelui Donald Trump, al-Assad s-ar fi putut simți și mai aproape de o victorie personală – diabolizarea din perioada Obama părea să fi încetat. Pe 31 martie, personajul Nikki Haley, ambasadorul Americii la ONU, a declarat că Statele Unite nu mai sunt interesate de Siria, problema lor fiind antiterorismul: „Nu ne putem concentra neaparat asupra lui Assad, în modul în care fosta administrație a făcut-o”. Trecând peste logica declarației, mesajul a fost dat. Mai mult, în urmă cu cinci zile, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a făcut, la rându-i cam aceeași declarație: „Statele Unite au temeinice priorități în Siria și Irak, iar noi am clarificat faptul că lupta împotriva teorismului, în mod deosebit înfrângerea ISIS, este cea mai importantă dintre aceste priorități”. În aceste condiții, când jocurile pentru rămânerea președintelui Siriei în cărți le fac rușii (a se vedea și negocierile de la Astana) – ce interes a avut al-Assad să atace cu arme chimice, ce impuls nebunesc să-l fi mânat să comită atacul de ieri?

Armata siriană s-a mărginit să nege vehement că a folosit arme chimice: „Negăm în totalitate utilizarea oricărei substanțe chimice sau material toxic în Khan Shaykhun astăzi. Armata nu le-a folosit și nici nu le va folosi, oriunde și oricând, nici în trecut, nici în viitor”. În schimb, reprezentanți ai armatei ruse au oferit niște explicații (cam prea ingenioase). Generalul Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a explicat că atacul aerian a vizat un depozit de muniție din estul orașului Khan Shaykhun, depozit în care se produceau și se îmbuteliau gaze toxice pentru Irak. Din același stoc de gaze toxice provin și cele folosite de rebeli la Alep – a mai spus – aducând ca argument probele prelevate de experții militari ruși la sfârșitul lui 2016. Simptomele civililor au fost identice cu ale celor din Alep, a ținut să adauge generalul. Desigur, comandantul rebelilor a negat categoric că ar putea produce astfel de substanțe, ba a mers cu negarea până într-acolo încât a declarat că n-ar avea nici măcar poziții militare în zonă.

Cui a folosit acest carnagiu? Lui Assad, dacă l-a comis, în nici un caz. Nu doar că n-a avut nici măcar o vagă justificare tactico-militară, dar a atras – cum era de așteptat – oprobriul întregii lumi. N-a folosit arme chimice împotriva teroriștilor din autointitulatul Stat Islamic și le folosește acum împotriva civililor?

În zilele următoare vor exista mai multe informații demne de încredere. Majoritatea celor furnizate până acum aparțin Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, o organizație anti-Assad cu sediul în Marea Britanie, alcătuită dintr-un singur om și o rețea de cunoștințe în Siria.

Ce va întreprinde președintele Trump? Se vor re-reașeza relațiile ruso-turce? Va mai sta China în spatele Rusiei, sprijinindu-l pe Bashar al-Assad în Consiliul de Securitate al ONU? Când vom afla în ce direcție schimbă carnagiul de ieri jocurile în Siria, ne vom apropia, periculos, de adevăr.