A-L atinge pe Dumnezeu

„Spre slava Preasfintei Treimi, spre mărirea credinței catolice și îmbogățirea vieții creștine, cu autoritatea Domnului nostru Isus Cristos, a Sfinților Apostoli Petru și Paul și a noastră, după deliberarea necesară și rugăciune fierbinte pentru asistență divină, cerând sfatul multora dintre frații noștri episcopi, declarăm și definim că Fericita Tereza de Calcutta este Sfântă. O înscriem între sfinți, decretând că ea trebuie să fie venerată ca atare de întreaga Biserică. În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Formula canonică a Papei Francisc – rostită în mijlocul mării de credincioși, în prezența a 70 de cardinali, 400 de episcopi și 1700 de preoți – a consfințit ceea ce în conștiința populară exista de multă vreme. Cum se obișnuiește, ziua consacrată ei în calendar va fi 5 septembrie, data morții.

„Generoasa împărțitoare a milostivirii divine” – cum a numit-o Suveranul Pontif, devine de astăzi intercesoarea, mijlocitoarea noastră la Tronul Ceresc.

În predica Eminenței Sale, Papa ne-a învățat cel mai simplu lucru din lume – cum să-L atingem pe Dumnezeu: „Lui Dumnezeu îi este bineplăcută orice faptă de milostenie, pentru că în fratele pe care îl ajutăm, recunoaștem chipul lui Dumnezeu, pe care nimeni nu poate să-L vadă. De fiecare dată când ne aplecăm spre trebuințele fraților, i-am dat să mănânce și să bea lui Isus, l-am îmbrăcat, sprijinit și vizitat pe Fiul lui Dumnezeu. Altfel spus, am atins trupul lui Cristos. Suntem chemați, așadar, să transpunem în viața concretă ceea ce cerem în rugăciune și ceea ce mărturisim prin credință. Nu există alternativă la caritate: cei care se înhamă la slujirea fraților, chiar dacă nu o știu, sunt cei care îl iubesc pe Dumnezeu. Dar viața creștină, cu toate acestea, nu este o simplă ajutorare care oferită în ceasul de nevoie. Dacă ar fi așa, ar fi cu siguranță un frumos sentiment de solidaritate umană, care aduce un folos imediat, dar ar fi steril, fiindcă că nu are rădăcini. Angajamentul pe care Domnul îl cere, dimpotrivă, este cel al unei vocații a carității, prin care orice discipol al lui Cristos pune în slujirea sa propria viață, ca să crească zi de zi în iubire”.

E al treilea text pe care îl scriu despre Tereza de Calcutta, cu speranța copilărească a celui care aruncă pe apă mesaje în sticlă.