A pierdut PNL?! Sau a câștigat?
Dacă am fi avut de ales între Opoziție, reprezentată de Prună (USR), cititoarea textului moțiunii de cenzură în plenul Parlamentului, și Dăncilă, reprezentanta PSD/șefa propriului guvern, cu siguranță, balanța ar fi înclinat la Stânga.
Și nu glumesc!
Spre deosebire de Cristina Prună, care a fost lăsată să calce apa, dinspre malul opoziției, în cel mai penibil mod cu putință – dându-mi senzația că roagă asistența, pe tonuri acute, lacrimogene, oarecum disperate, să-i îmbrățișeze opțiunea, altfel, una absolut corectă din punct de vedere politic -, premierul și-a citit textul calm, cu intonație, cu tonus, și, mai ales, fără greșeală (respect pentru copywriter-ul care i-a scris textul).
Dăncilă și-a surclasat nu numai preopinentul direct – ca să spunem așa -, dar și pe toți gângavii din propriul partid (între care, primul a fost „Penibil-Bâlbâitul-Florin-Iordache-altă-Fandoseală”).
Cu toții înțelegem, exact, ce s-a întâmplat/mesajul electoratului, la ultimele alegeri (europarlamentare).
Evident că PSD, prin Liviu Dragnea, Vâlcov, Ștefănescu, și alți eșuați de drept, de la vârful partidului, au îndrăznit deturnarea guvernării PSD, partidului, României, de la drumul său european.
Indiferent de luptele politice intestine de „mai la stânga” sau „mai la dreapta” – noi, ceștilalți fiind convinși că partidele noastre politice habar n-au de doctrine, curente politice, filozofii sociale aplicate -, România, românii în priză directă, nația, au fost, sunt și vor fi o națiune europeană și proamericană, orice i-ai face.
Eu însumi am știut, înainte de să învăț textul „Pui de lei”, obligatoriu de cântat la toate vocile corurilor școlare din anii 60-70, că, de fapt, dincolo de asta, adevărul e că „Vin americanii!”.
Pentru noi, copiii maidanelor vechilor București, faptul că „vin americanii” (cine or fi fiind aceștia), era mai sigur decât faptul că, la Apocalipsă, se va pogorî asupra-ne, Duhul Sfânt din ceruri.
Ăsta a fost spiritul în care noi, „bagabonții mahalalelor” am crescut. Și, când au venit, în anii 60, la București, am fost convinși că ăla e drumul, fără să ne frece, careva ridichea, pe felie.
Pentru asta, atunci când s-a-mpuțit treaba cu Europa, în ultimul an – implicit cu America, vezi bine -, au ieșit la vot toți delăsătorii, jem”enfișiștii, sictiriștii români, pe care i-a durut la dos, ani de zile, de drumul României.
Pentru că, dacă România nu contează, Europa/America sunt mamele noastre, ale na”iei, for ever.
De aici votul – pentru unii surprinzător -, masiv, în favoarea Europei.
Ceea ce nu înseamnă că, de mâine, la intern se aplică obligatoriu, votul dat pentru extern. Întrucât, ce să vezi, asta e democrația: un vot se dă pentru ce se cere.
Altfel, dacă n-ar fi exact așa, și dacă la „parlamentarele din 2020″ ar câștiga (prin absurd) PSD, ar trebui, oare, ca România să-și retragă de la Bruxelles toți europarlamentarii Opoziției?!
Evident că nu, dacă vom păstra măsura politicii reale.
Chiar din prima zi de după europarlamentare, am opinat că PSD trebuie lăsat să-și ducă mandatul până la capăt: dacă a greșit, să îndrepte ce a greșit; dacă a făcut și bine, măcar să-și ducă „și binele” până la capăt!
Până la urmă, nu războiul politic, în sine, este decisiv pentru marea masă a populației, ci, evident, rezultatul politicii aplicate.
Dacă PSD dovedește că poate, în timpul mandatului obținut în alegerile din 2016, să favcă bine, atunci, bine! Dacă nu, evident va fi sancționat/alungat, prin vot, în 2020, de la Victoria.
Important este că, până atunci, România a revenit, în forță, în Europa, prin votul corect al majorității românilor!