Această infecție a online-ului numită postacul de partid

Iată ce le-a răspuns Elena Udrea procurorilor, întrebată fiind despre situația postacilor și a materialelor promoționale, plătite de terțe persoane: „Cristi Călugăru – cel identificat drept șef al postacilor fostului lider PMP – știu că primea bani de la partid și separat, în afara contractului. În total, suma pentru el se ridica, probabil, la 3.000 de euro – pentru întreaga echipă la 10.000 de euro (n.n.). Suma din afara contractului era plătită din bani de la partid, de unde se făceau toate plățile. Erau situații în care partidul deținea fonduri care nu erau înregistrate în contabilitate și care proveneau, de exemplu, din contribuțiile de la sectoare, din donațiile membrilor și au fost și cazuri în care candidații au contribuit cu sume de bani. Au fost situații în care acești bani nu se înregistrau”.

La rândul său, Cristian Călugăru, controlor al postacilor, spune că plata se învârtea undeva între 30 și 50 de bani per postare, și că oamenii erau monitorizați și plătiți la bucată, ulterior rapoartele despre „munca” lor fiind întocmite și prezentate Elenei Udrea chiar de către Călugăru în persoană.

Acesta este doar un ultim caz, explicit, despre felul în care se „construiește”, pe net, imaginea unor personaje în România zilelor noastre. Un fel de epocă a pietrei în lobby-ul politic, în care niște ciomăgari-„intelectuali” te ating la scufiță, ori de câte ori le critici, în vreun fel, stăpânul; în care se asmut, reciproc, spre gâtul tuturor adversarilor lor politici. Acești inexistenți, care – potrivit spuselor geambașilor de postaci – sunt fie studenți care vor să mai facă un ban, fie tineri „politicieni în formare”, fie lefegii scăpătați, fo(ru)miști fără caracter, câțiva pensionari disperați, derutați de soartă – unii dintre ei, foste cadre militare, ale căror nume, indiferent de nickname-ul folosit, n-am să le dau aici, pentru a nu le pune familiile în situații delicate.

Dar nu doar Udrea și PMP sunt plătitori de postaci. La fel de implicați în fenomen au fost și mai sunt Ponta, Dragnea, Șova și PSD, Antonescu, Gorghiu, Blaga și PNL-PDL, Voiculescu, Constantin și PC, UNPR, UDMR, Traian Băsescu și alții.

Cu toții au „instruit” și „format” postaci de nădejde, care să vină în sprijinul partidelor și liderilor lor, la pont, ca niște grupuri de intervenție rapidă.

Majoritatea partidelor au folosit părți ale organizațiilor de tineret în acest scop, deformându-și moral și intelectual oamenii, înainte ca ei să fi dat piept cu politica mare. Toate partidele au folosit și „dezvoltat” caractere labile, din partid sau din afara lui, spre a le manipula în cel mai abject sens cu putință, năimindu-i pe câțiva bănuți postarea, ca să înfunde cu dejecțiile lor zilnice rețelele de comunicare, ca să terorizeze, să amenințe, să înjure birjărește, să producă atacuri la persoană, să infesteze online-ul, pe care l-au transformat dintr-un posibil câmp al dezbaterilor și negocierilor politice, într-un canal al refulărilor pestilențiale.

Dar că nu e totul pierdut pentru a recupera, în cea mai mare parte, spațiul virtual, spre folosința lui eliberată de abjecție, a dovedit-o campania românilor cinstiți din toamna târzie a anului trecut.

Mizeria și amenințarea postacilor de partid și de personalități politice nu a speriat atunci, și nu mai sperie nici azi, pe nimeni.

Aceast război asimetric a devenit inutil.