Adevărul și dragostea va învinge minciuna și ura
„Adevărul și dragostea trebuie să învingă minciuna și ura! „, spunea regretatul Vaclav Havel. O pildă atât de actuală în România, unde ura naște atât de des minciuna. Mă refer aici la ura pe care sistemul politic patronat de Președintele României o naște ori de câte ori cineva are îndrăzneala și tăria de a i se opune. Această ură și nevoie de răzbunare naște minciună după minciună, terfelind imaginea publică a opozanților săi politici.
Au căzut victime ale acestui tip de răzbunare politică toți aceia care nu i-au fost pe plac. Să ne amintim cazul Noricăi Nicolai căreia i s-a „publicat” dosarul profesional iar exemplele pot continua cu ceea ce i s-a întâmplat fostului ministru al muncii Paul Păcuraru și fostului ministru al apărării, Teodor Atanasiu. Toate aceste exemple sunt doar din zona USL!
Niciodată sistemul la care am făcut referire nu a căutat vreun dosar profesional pătat în cadrul PDL, deși presa a dat exemple nenumărate. Și fac aici referire la celebrul caz Funeriu, despre care nici la această oră nu se știe dacă are diplomele echivalate. Dar, ca să ajungi ministru în Guvernele PDL Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu nu conta… profesionalismul.
Astăzi, „pata” din dosarul profesional este căutată și, acolo unde nu există și este inventată la acei lideri ai USL care deranjează „noua ordine” neconstituțională pe care a vrut să o impună Președintele României. Acum „noua ordine” este deranjată de declarația adoptată de Parlamentul României, conform căreia primul ministru Victor Ponta trebuie să reprezinte România la Consiliul European! De la acest deranj până la acuzațiile nefondate de plagiat, care i se aduc primului ministru Victor Ponta, nu a mai fost decât un pas!
Metoda prin care imaginea premierului putea fi „pătată” este deja patentată și a funcționat în cazurile la care am făcut referire. „Modul de lucru” se poate recunoaște de la o poștă, iar motivația este evidentă! Consider că explicațiile pe care, însuși premierul le-a dat în legătură cu lucrarea de doctorat, sunt suficiente pentru a demonta această nouă făcătură, fiindcă doar o făcătură poate fi numită acea acuzație de plagiat a celui
care ți-a scris prefața la lucrare, în termeni elogioși.
Făcătura se mai demonstrază și prin faptul că acuzațiile au fost lansate pe piață de o revistă care a găzduit un interviu amplu cu fostul ministru al educației fără studii echivalate, dar și prin faptul că unul dintre cei care vorbesc despre „plagiat” este Marius Andruh, numit membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare de către același Daniel Funeriu. Pură întâmplare? Nu! Doar o „făcătură” simplu de descifrat, prin care Președintele României dorește să se răzbune pe cel care nu a făcut altceva decât să-i arate, printr-un demers democratic și parlamentar, care este rolul său, consfințit de Constituția României!
Cred că, în loc să se preocupe de astfel de intrigi de palat care nu fac altceva decât să arate dimensiunea celui care îi reprezintă pe români la cel mai înalt nivel, Președintele României ar trebui să accepte ideea că avem o Constituție pe care domnia sa trebuie să o respecte în orice condiții, iar „deontologii” pasionați de citirea lucrărilor de doctorat ale liderilor USL ar trebui să caute acele articole ale Constituției pe care Președintele României le încalcă frecvent.
Să i le prezinte domniei sale, de o manieră care să îl facă pe acesta să înțeleagă faptul că cel care trebuie să reprezinte România la Consiliul European este primul ministru care astăzi se numește Victor Ponta și care a demonstrat, prin acțiunile sale, că poate fi deasupra răutăților și jocurilor de culise în care sistemul patronat de Președintele României dorește să îl atragă.
Făcând parte, la rândul meu, din categoria liderilor USL hărțuiți de șapte ani, am speranța și convingerea că, într-un final fericit pentru români, adevărul și dragostea va învinge minciuna și ura.
Bibliografie: Marian Oprișan, Comunicat