Adevăruri dure despre Siria rostite de un mare prozator

Cum nu se întâmplă mereu, e și o conștiință. Trăiește din 1981 în Marea Britanie, la Oxford. A ales să părăsească Siria, nu doar fiindcă opera lui fusese pusă la index. A fugit mâncând pământul, după ce, în fața casei sale din Damasc, s-a petrecut următoarea scenă, povestită de el însuși, după decenii, ca și cum s-ar fi derulat atunci în fața ochilor săi: „O luptă sângeroasă a început între oameni ai serviciilor secrete și un urmărit, adept al Fraților Musulmani. Când li s-a terminat muniția, l-au aruncat în aer cu două grenade. Bucăți din el au rămas împrăștiate pe stradă, vreme de două ore. Am văzut niște copii jucându-se cu hălci de carne, azvârlind cu ele. Am simțit că trăiesc într-o lume  pe care n-o pot înțelege, de care nu mă leagă nimic și cel mai bun lucru pe care îl pot face e să fug de ea. Ceea ce am și făcut, fără urmă de regret sau de durere. N-are importanță unde locuiesc, în Oxford sau la Damasc, important pentru Siria e ca să fie eliberată de acest regim brutal care mutilează și corupe ființele umane dincolo de orice inchipuire”.

Zakaria Tamer a mai adăugat atunci, în interviul din 2012: „Fiecare cetățean sirian are dublă personalitate, o personalitate ascunsă, care urăște orbește regimul dominant, îl disprețuiește și îi dorește moartea, și cealaltă personalitate, fățișă, care sprijină public regimul, umplându-l de laude și respectându-i toate directivele. Revoluția siriană a reușit să unească cele două personalități într-una singură, foarte solidă, gata să-și dea viața pentru lucrurile în care crede și să nu ceară nimic altceva decât libertate și mântuirea de tiranie”.

SOCIAL Ce salariu lunar încasează sudorii, electricienii, instalatorii sau mecanicii auto în România. Veniturile pot fi mai mari decât cele din domeniul IT

13:03

INEDIT Adio note, diplome sau teste de IQ! Creierul tinerilor români de top analizat cu tehnologia folosită de NASA. Cercetare în premieră

13:01

N-a mai putut ajunge în patrie după izbucnirea războiului civil, ar fi fost întors de la graniță.

Mai are o singură dorință: „Înainte de a părăsi această lume, aș vrea să stau într-o cafenea din Damasc și să urlu la oficialii sirieni, la fiecare dintre ei, fără să mă simt intimidate și fără teama că voi fi arestat”.

Aseară, Al Jazeera a publicat o discuție cu marele prozator. De peste un an și-a deschis o pagină de Facebook, „Pintenul”, unde postează conștiincios tot ce crede că le poate folosi concetățenilor săi de departe.  

Ce le-a spus, între altele, celor doi jurnaliști, Franco Galdini și  Alessandro Columbu, care l-au intervievat:

„Dacă vrei să te opui regimului, trebuie să îl lovești în inimă, motiv pentru care în textele mele mi-am concentrat invectivele asupra președintelui Bashar al-Assad și asupra armatei. Toate ordinele vin de la președinte, care folosește armata ca pe propriul instrument pentru a rămâne la putere, făcând din ea un dușman al poporului sirian. Asta a fost istoria Siriei în ultimii zeci de ani. Armata siriană a fost, tradițional, inamicul numărul unu al poporului: întâi, a ucis orice formă de politică democratică în țară, după declararea independenței, în 1946, au urmat apoi o serie de lovituri de stat, până a venit la putere Hafez al-Assad, în 1970. Chiar și în perioada colonială, francezii au folosit armata siriană împotriva poporului „.

Despre actuala opoziție la regimul lui Bashar al-Assad, alcătuită din personaje pe care le numește clovni, șerpi și hiene: „Ei vorbesc permanent pe canalele internaționale în numele revoluției, în timp ce se plimbă cu avioanele și se vântură prin hoteluri de cinci stele, profitând de suferința poporului sirian (…). Susțin ideea și idealurile revoluției, dar nu și opoziția siriană, care e la fel de rea ca regimul”.