Alertă la Bruxelles: Frans și Jean-Claude s-au încăierat din pricina Vioricăi!

Atâta energie se consumase pentru internarea lui Liviu la salonul fără clanță încât acum, când dușmanul nu mai reprezenta o amenințare, pacienții așteptau să se întâmple ceva. Să apară o altă țintă numai bună de luat în cătare. Inclusiv cei de la #rezist erau dezamăgiți. Inactivitatea îi făcea depresivi. Nu vedeau la orizont o perspectivă clară, un motiv suficient de puternic care să-i scoată în stradă în apărarea statului de drept.

Oamenii lui Liviu fuseseră trași pe linie moartă. Sub conducerea Vioricăi, spitalul se predase cu arme și bagaje în brațele inamicului. Mișcarea așa-zis suveranistă, critică față de Bruxelles, suferise un eșec monumental. Pierise pe limba ei. Cei cu atitudine ostilă față de politicile progresiste, de integrare accelerată, nu mai aveau portavoce. Singurul lider care încă folosea retorica naționalistă – pacientul Rareș – era bănuit de demagogie, de joc dublu în funcție de anturaj. Lozincile sale de tip „România în primul rând” sunau la fel de fals precum sunaseră din gura ex-președintelui Liviu (cu specificația că ultimul le folosise ca să-și salveze pielea, în timp ce Rareș urmărea exclusiv avantaje electorale).

După alegeri, Spitalul Jours Heureux din Bruxelles era mai animat ca niciodată. Pe holurile lungi, intens luminate, Victor împingea un căruț de butelii, Traian asculta pereții cu stetoscopul, Dacian sărea coarda-ntr-un picior, iar Dan încerca să le agațe pe două paciente din Ungaria impresionate de procentul bărbatului la ultimul scrutin (și pe care Dan îl brodase pe șapte perechi de chiloți). Dacă i-ai fi văzut fără să-i cunoști ai fi avut impresia că veniseră la tratament. În realitate fiecare se pregătea să negocieze aderarea la diverse grupuri de interese din cadrul spitalului.

În biroul doctorului Jean-Claude, în aripa de vest a clădirii, Frans mușcă dintr-o banană. Oftă, pe urmă își întinse picioarele pe canapea.

― Pe 26 mai ne-a trecut glonțul pe la ureche, îi spuse amicului său… Hai că stăm bine, Jeane!

Absent, doctorul luxemburghez împinse ușor laptopul pe care tocmai urmărise un filmuleț cu vizita președintelui Donald la spitalul din Londra. Cu ochii închiși, și-o imagină pe Melania în patul lui, dezbrăcată, bârfindu-și soțul despre neputința de a-i satisface lui Kushner toate fanteziile erotice legate de Orientul Mijlociu.

Tresări când ușa se deschise brusc. Cu un zâmbet larg și o sacoșă Mega Image în mână, Viorica se opri în brațele lui Frans. Îl apucă de cravată și-i dădu un pupic.

― Ce mai face soldățelul meu scump și drag? Suntem bine?

Pe urmă repetă gestul cu Jean-Claude, încă visător sub efectul imaginilor cu Melania. Doctorul ar fi vrut să spună ceva, doar că Viorica îi puse degetul arătător pe buze înainte de a scoate o sticlă de țuică din sacoșă.

Rosti un toast.

― Să bem pentru prietenia româno-bruxeleză și viitorul comun al spitalelor noastre.

Treizeci de minute mai târziu, atmosfera era deja foarte încinsă. Rămași doar în ciorapi și cravată, doctorii râdeau din orice; își scăpaseră pe jos telefoanele și umblau în patru labe, spre amuzamentul Vioricăi.

Noua șefă a Spitalului Micul Pentagon introduse un memory-stick în laptopul lui Jean-Claude. Pe ritmuri de manele, melodia regelui Guță răsună în boxe: Hopa, hopa, tropa, tropa / Eu votez cu Europa / Procurorii e drăguți / Că ne scapă de corupți / Dacă Frans nu insista / Rămâneam tot cu Dragnea / Bine c-am ieșit din glod / Datorită lui Jean-Claude!

― Acesta este adevăratul imn al PSD compus de îndrăgitul nostru cântăreț, le spuse Viorica. Vechiul imn era un fake-news al derbedeilor de la USR-Plus, credeți-mă pe cuvânt.

Sări apoi cu picioarele pe masă și-i invită pe doctori la dans. După câteva pahare de țuică, lui Jean-Claude i se părea că maneaua lui Guță semăna perfect cu o binecunoscută compoziție de-a lui Mozart (mai exact, Concertul pentru pian numărul 9 în Mi bemol major). Îi puse mâna pe fund Voricăi și-i șopti la ureche:

― Dacă-mi pare rău că plec de la șefia spitalului este pentru un singur lucru…

― Care?

― Că nu-ți voi mai simți respirația plină de sex-apeal când te sun să-mi spui ce mai fac pacienții noștri din Micul Pentagon.  

Deranjat că amicul său pusese monopol pe Viorica, doctorul Frans îl rugă s-o împartă cu el. Abia aștepta să danseze pe maneaua lui Guță. Însă Jean-Claude îl ignoră complet, fără să-i ofere explicații.

Când cei doi bărbați se încăierară strângându-se de gât și tăvălindu-se, Viorica își recuperă memory-stick-ul și părăsi biroul fără să privească în urmă.

La parter trecu pe lângă un cafe-bar, unde îi zări pe Victor și pe Dan. Îi surprinse cu camera foto a telefonului și trimise poza pe adresa postului Demențial TV, cu comentariul „Iată cum Opoziția ne vinde la Bruxelles pe doi lei!!!”.

În avion, în drum spre casă, se gândi la ce-i povestise doctorul Adrian (fostul președinte) înainte de-a pleca: diplomația este arta de a spune „Cuțu, cuțu” până ce apuci să pui mâna pe o piatră. Zâmbi sarcastic. Băgase virusul în computerul lui Jean-Claude și implicit în rețeaua spitalului. Acum nu-i rămânea decât să aștepte până când pacienții din Bruxelles aveau să primească noul tratament.

Era convinsă că în scurt timp vor dansa cu toții pe maneaua lui Guță.

(va urma)