Alții care vor să salveze România

Publicat: 04 09. 2017, 18:47

Ghipsul de pe picior, împodobit cu semnăturile vedetelor PSD, la despărțire, l-a făcut pe fostul șef al social-democraților, Victor Ponta, să înțeleagă cât de scurtă e viața politicianului-atacant, împingându-l, aproape instinctiv, în teren.

„E momentul! Mâine, alături de Daniel și Sorin (nu vă speriați, nu e vorba de Grindeanu), pornim Proiectul #altfel!!! (…) E momentul să oprim criticatul și comentatul de pe margine – intrăm pe teren pentru că este nevoie de o gândire pe termen lung în această „Mlaștină” care ne conduce acum!”, a spus Ponta.

Bine, fie vorba între noi, poeții, o mlaștină nu ne poate conduce, ci noi, cu toții, suntem, într-adevăr, împinși în mlaștină de guvernele PSD, încă de pe vremea „scriitorului”.

După ce se alintă olecuță, de genul: „Puteți să ne susțineți sau să ne înjurați! Important este că nu puteți să vă faceți că nu existăm și că nu este nevoie de ceva #altfel!”, omul nostru abordează discursul în notă intens revanșardă: „Nu s-a pus niciodată problema să facă parte din proiect domnul Grindeanu. (…) Fiecare face ce dorește cu viața sa. Eu mi-am ales drumul și sunt foarte mulțumit de ideea că fac ceva de care să nu îmi fie rușine. Există compromisuri. Orice politică se face cu compromisuri, dar e și o limită a compromisurilor și eu cu domnul Dragnea nu am ce compromisuri să fac și nu are cu ce funcție să mă cumpere”.

Ei ași! Păi, în momentul în care l-ai proptit pe Grindeanu, în calitate de secretar general al guvernului-fata-morgana, fixându-l în fotoliul de prim-ministru, ca pe „Cid”, în șaua calului, n-a părut să fie acesta un gest, oarecum, rușinos?!

Apoi, personal, nu cred că Dragnea ar fi intenționat, cel puțin în această fază, să-l cumpere cu vreo funcție pe Ponta. Cumpărarea lui Grindeanu a fost una becaliană: cumpăr, nu atât pentru echipa mea, cât pentru a le slăbi pe celelalte.

N-ar fi fost exclus ca, așa, fără direcție și fără coloană, cum se comportă Grindeanu, odată ajuns în Pro România să fi tras după el întreg lotul Timiș. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, ar fi fost o lovitură pentru echipa lui Dragnea.

În ceea ce privește sintagma „Important este că nu puteți să vă faceți că nu existăm și că nu este nevoie de ceva #altfel”, aș menționa următoarele: toți dușii din PSD și-au făcut, la plecare, câte un partid „existent”, iar acum, toate par moarte și împăiate; cât despre faptul că e nevoie de „ceva #altfel”, cu asta suntem absolut de acord – dar oare cât de altfel se cred domnii ăștia doi, vizavi de grosul PSD-ALDE?!

Eu cred că, în actuala formulă și cu atare doctrină – Constantin: „Va fi un partid în primul rând de centru, dar și cu accente patriotice, pentru că niciun om politic nu ar trebui să fie la vârful politicii, la vârful politicii românești dacă nu este patriot. Nu vorbesc de un naționalism extremist, vorbesc de un accente patriotice pe care ar trebui să le aibă fiecare dintre noi” -, formațiunea în discuție s-a născut cu deviație de sept.

Într-o Europă Unită care, pentru a putea supraviețui, ea însăși, are nevoie de mult mai multă coeziune, ca să reiei tema „accentelor patriotice”, mi se pare puțin straniu.

Și atrag atenția că jocul făcut în ultimul an de coaliția PSD-ALDE, dar mai ales în ultima perioadă, a fost extrem de patriotic – aproape foarte patriotic -, context în care puterea a tăiat, deja, macaroana opoziției patriotice, Ponta-Constantin, aflată în extazul facerii.

În consecință, dacă Dragnea nu va fi extras din schemă într-un oarecare orizont de timp, dacă nu va face o greșeală cu urmări grave, la nivel de țară și partid, creând, pe cale de consecință, un exod din Kiseleff spre România, dacă actualul tandem „generator de putere” va dăinui, e clar că „Pro genitura” s-a născut fără noroc, și cu cununiile legate…

                                                                                                                            

P.S.(D) Sensibil, cum îl știți, Liviu Dragnea nu a vrut să deranjeze nașterea: „Nu vreau să tulbur lansarea unui proiect politic”, a șoptit acesta.