Am fost proasta, ca să știți. Mic îndrumar de alegeri
Noiembrie 1993.
– Ce vrei?
– Bună ziua!
– Mdea.
– Vreau să depun și eu o plângere…
– Că?
– Azi noapte…
– Azi noapte?! Nu se poate.
– Nu se poate ce?
– Să depui plângere.
– De ce?
– Că s-a întâmplat azi noapte și …
– Nu au trecut 24 de ore.
– Mă înveți pe mine?! Nu se poate, ți-am zis: nu se poate.
– Cum să nu-mi primiți o plângere?
Vine un șef.
– Zi-i acum. Cum s-a întâmplat?
– Azi noapte…
– Stai, stai, stai… De la început. Azi-noapte, la ce oră?
– Azi noapte, pe la ora 12.00 …
– Ce căutai pe stradă la ora 12 noaptea? Tu ești proastă?
Noiembrie 1996.
– Cu urna mobilă.
– Intrați, intrați.
Miroase a boală și a om care trage să moară în garsoniera din Drumul Taberei. Bătrânul ne deschide calea trăgându-și piciorul după el. În pat, sub plapumă, ridicată pe pernă, o femeie în capot de finet și cu o căciulă în cap.
– Luați un scaun, să vă aduc ceva, un ceai?
– Nu. nu. Votați?
– Da. Gata! Asta a fost. E ultima oară!
-?
– Nu mai e pentru noi, că nu mai apucăm, dar măcar pentru voi.
Noiembrie 2014.
– Alo, m-auzi?
– Te-aud, te-aud.
– Sunt la consulat. Suntem mulți, mulți de tot. Nu ne lasă să votăm.
– Mai e timp.
– Nu se mai poate. Suntem prea mulți să mai apucăm să intrăm. Ăștia ne-au dat afară de tot din țară.
– ….
– Să scăpăm de ei că nu se mai poate.
(Rămân cu telefonul la ureche. Se mai aude doar vuietul: „Vrem să votăm! Vrem să votăm!)
Iunie 2016.
Așa-i de când lumea. Când ei sunt mari, tu ești prostul. Așa se vede de sus și așa să rămână. Uită-te-n jur cât se chinuie să-ți bage în cap că știu ei mai bine. Uite-i cum îți spun că vine dezastrul.
Pe undeva, e și ceva-ceva adevăr în toate astea. Orice dezastru are semnele lui. Tu ai lăsat-o mai moale, ei o știu doar pe-a lor. Uite-așa mâine te trezești prizonier în lumea lor și nu știi cum să scapi.
Nu ai simțit frica în toată această campanie electorală? Nu i-ai văzut cum s-au ascuns, doar-doar să nu deranjeze pe nimeni? Nu ți-ai dat seama că vor să stai acasă, că asta-i salvează? N-ai pe cine să alegi? Alege-te pe tine. Ieși din casă și arată-le că exiști. E primul pas. Respiră-le frica! (Ai ghidul de votare mai jos)
În toate cele trei povestiri de mai sus mereu ei mi-au spus că eu sunt „proasta”. În dimineața de după soarele a ieșit la fel, doar că ziua a fost altfel. Apucasem să deschid ochii înainte. Povestea ar fi fost tristă dacă renunțând la visurile mele, le-aș fi omorât și pe ale altora.
PS. O colegă îmi spune că pe 5 iunie, ziua alegerilor, este Duminica Orbului. O pildă despre vindecare.